Cum s-a zugravit icoana de la sine
În vremea domniei împăratului bizantin Leon Filosoful și a țarului bulgarilor Simeon cel Mare, trei frați după trup, dar mai cu seamă după duh, Moise, Aaron si Vasile, care erau de obârșie din cetatea Ohrid, dupa dragostea lor mare pentru Dumnezeu au făcut făgăduință să lase lumea și toate cele ale ei și să primească Chipul Îngeresc. Ca să alunge de la ei ispitele și pentru a-și omorî patimile, ei au ales adânca pustnicie, în partea sudică a pustiei Athosului, și anume în părțile Mănăstirii Zografu de astăzi unde au ridicat pentru ei trei colibe. Vestea despre viețuirea lor virtuoasă s-a răspândit pretutindeni. Mulți, chiar și din locașurile împărătești veneau la ei și li se alăturau. Pentru aceasta ei s-au sfătuit cu bun sfat, să înalțe o mănăstire de obște. După pronia lui Dumnezeu, au aflat în pădure un loc cu o mireasmă negrăită. În anul 919 de la Nașterea lui Hristos au ridicat acolo o mica biserică, și au voit sa îi aleagă hram: unii spuneau să fie biserica aceasta a Marelui Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, alții a Sfântului Clement de Ohrid, făcătorul de minuni, dar pentru dragostea frățească dintre ei, ferindu-se de neînțelegere, au hotărât că mai bine este să se întoarcă spre Dumnezeu cu rugăciune și El singur să binevoiască a hotărî cui să fie închinată biserica. Și iată că într-o noapte întunecată, la ceasul cel mai fierbinte al rugăciunii lor, o lumină neobișnuită, mai puternică decât cea a soarelui, s-a revărsat din biserica nou-înălțată, iar la lumina zilei, venind ei la biserică, vazură că pe o scândură a Sfântului Altar, ce era mai demult pregatită pentru pictură, se afla acum chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe zugrăvit de la sine, din care în noaptea aceea izvorâse stralucire cerească și luminase smerita pustie.
Cum a plecat icoana din Palestina
În țara Palestinei, în apropiere de Lida, patria Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, se afla o mănăstire numită „a lui Fanuil“, și acolo, în biserică, era adapostită o icoană făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, înca din vremea binecredinciosului împărat Constantin. Aceia care sufereau de vreo boală fără leac și alergau la icoana Sfântului Mucenic Purtător de Biruință luau vindecare de la el și plecau sănătoși. Într-o zi, icoana Sfântului s-a făcut nevăzută de la ochii tuturor. Pentru aceasta nu numai în mănăstire, ci și pretutindeni în împrejurimi, în cetățile și satele Palestinei, oamenii plângeau și suspinau după Sfânta Icoană dispărută.
Într-o noapte, Marele Mucenic s-a arătat în vis egumenului acelei mănăstiri, pe numele său Evstratie, și i-a spus: „De ce te istovești peste măsură de întristare și mâhnire după mine, omule? Eu mi-am găsit biserică si mănăstire în Sfântul Munte Athos, unde este locul ales al Preasfintei noastre Stăpâne și Născatoare de Dumnezeu. Acolo am dorit să petrec. Dacă vreți să vă mântuiți de mânia care vine peste tine și peste aceia care sunt cu tine, ia pe frați si mergeți în pământul și mănăstirea pe care ți le-am spus, și acolo mă vei afla, căci Domnul a dat întreaga Palestină si Siria spre nimicire saracinilor, din pricina înmulțirii păcatelor și nedreptaților săvârșite de creștini“.
După această arătare, monahii din mănăstirea lui Fanuil, împreună cu egumenul lor, fără să zăbovească, au pornit și au ajuns în Sfântul Munte, în Sfânta Mănăstire Zografu, și acolo, cu adevărat, au aflat icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care plecase de la ei și, după minunata pronie a lui Dumnezeu, s-a așezat pe o scândură nouă!
Aceștia nu au mai dorit să se întoarcă în patria lor, ci au ramas pentru totdeauna în noua mănăstire aleasă de ocrotitorul lor, Sfântul Gheorghe. Și, aici, ca egumen al mănăstirii, a fost așezat părintele Evstratie, venit din Palestina, care s-a îngrijit de turma duhovnicească cu dreptate și cuvioșie.
Episcopul necredincios
Această icoană făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este deosebită, căci în ea a rămas până în ziua de astăzi o parte din degetul arătător cu care, cu nesocotire și îndrăzneală, a atins chipul sfântului, necredinciosul episcop al eparhiei Vodinului. El a venit la Sfânta Mănăstire Zografu, voind să iscodească personal icoana de la sine zugrăvită a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, căci avea îndoială față de minunile săvârșite de aceasta. Dar Dumnezeu nu a răbdat îndrăzneala necredinciosului episcop și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe l-a pedepsit chiar la locul nebuniei sale. În clipa în care a atins cinstitul chip al Sfântului, degetul i-a ramas lipit și, fiind chinuit de dureri îngrozitoare, până în sfârșit au fost siliți să taie degetul episcopului, și atunci acesta s-a încredințat cu desăvârșire și din „experiență proprie“ de minunile Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Icoana dăruită de Sfântul Ștefan cel Mare
Această icoană a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a fost adusă în mănăstire de Sfântul Voievod Ștefan al Moldovei (numit de părinți „ultimul ctitor al mănăstirii noastre“). El ducea lupte nenumărate cu turcii și, într-o vreme, a venit asupra sa mulțime de oștire turcească, voind să-l nimicească cu desăvârșire (este vorba cel mai probabil de bătălia de la Vaslui). Văzând atâta mulțime de dușmani, s-a îndoit și s-a temut, ca un om, și s-a mâhnit în inima lui pentru Domnul. În clipa aceea, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a arătat inimii mâhnite în vis și i-a zis: „Îndrăznește în Domnul și să nu te temi de această mulțime, ci în zori adună oștirile tale, le trimite asupra vrăjmașilor lui Hristos, cu glas de trâmbiță și alai. În aceasta vei cunoaște puterea lui Dumnezeu, care acum te ajută, căci pentru aceasta sunt eu trimis, să-ți arăt cine va birui, și puterea aceasta este mare în tine și lucrătoare, și o sa te ajut pe tine în toate bătăliile. Tu să înnoiești mănăstirea mea pustiită, numită Zografu, care este în Muntele Athos, și trimite acolo icoana mea pe care o ai cu tine“. Trezindu-se din somn voievodul și cugetând la vedenie, nu s-a mai îndoit de mila lui Dumnezeu, ci a adunat oastea sa, a lovit cu glas de trâmbiță pe potrivnici și i-a nimicit. Mergând în fruntea oștirii sale, cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, i-a biruit și ucis pe toți. Aducând apoi mulțumire Sfântului Purtător de Biruință Gheorghe, voievodul a trimis la Sfântul Munte pe un cinstit slujitor al său cu această Sfântă Icoană ca ofrandă și i-a dat hrisov să înnoiască numita mănăstire din temelie. Iar Sfânta Icoană sa o așeze în ea, precum marturisește și cronica.
O altă icoană a Sfântului Gheorghe care se păstrează la Mănăstirea Zografu a venit singură pe mare, aproape de golful Mănăstirii Vatopedului. Părinții de la Vatoped au dorit-o pentru mănăstirea lor, însă și celelalte mănăstiri, care aflaseră între timp de minune, au cerut-o fiecare pentru sine. Neizbutind să ajungă la pace, au hotărât să așeze icoana pe un catâr și, lăsându-l slobod, acesta să ducă icoana unde va voi Sfântul. Măgărușul a plecat cu icoana spre Zografu și, ajungând aproape, a căzut mort.
Parinții au luat cu bucurie icoana Sfântului Gheorghe și au dus-o în biserică, însă a doua zi icoana nu mai era nicaieri! Au găsit-o, într-un târziu, pe locul unde murise măgărușul. Aceasta s-a mai întâmplat și a doua, și a treia zi. Atunci părinții au hotărât să zidească o biserică pe locul acela, iar de atunci icoana nu a mai plecat.
Silviu-Andrei VLĂDĂREANU
Traduceri din limba bulgară de Valentin LICA
Lumea credintei, anul II, nr. 4(21)
Preluat de pe site-ul http://www.crestinortodox.ro/
