Pelerinaj la Iași

În perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2016, 50 de enoriași ai Parohiei Sf. Gheorghe Andronache au luat parte la un pelerinaj organizat în colaborare cu Agenția Basilica a Patriarhiei Române, la mai multe mănăstiri din jud. Iași și Buzău.

Avându-i alături pe preoții slujitori, Nicolae Dumitrașcu și Ioan Pantilimonescu, dis-de-dimineață, pelerinii au purces la drum într-o nouă călătorie spirituală, menită să cultive dragostea față de locurile sfinte și o mai bună cunoștere întreolaltă.

Ajunși pe colinele Iașilor călătorii s-au oprit la mănăstirile Cetățuia, Frumoasa și Galata. Pe lângă informațiile istorice și culturale primite de la ghizii mănăstirilor, credincioșii s-au bucurat și de învățături aducătore de mult folos duhovnicesc. Drumul a continuat cu vizitarea Catedralei mitropolitane din Iași și închinarea la moaștele Sf. Cuv. Parascheva, fapt are adus o mare bucurie participanților la acest pelerinaj. Continuând pe jos călătoria, pelerinii s-au recules în minunata ctitorie a lui Vasile Lupu, mănăstirea Sf. Trei Ierarhi, remarcabil și unic monument de artă creștină a veacului al XVII-lea. Drumul pedestru a continuat cu vizitarea ctitoriei ștefaniene, Sf. Nicolae Domnesc, care, desi reconstruită și purtând o pictură neobizantină, a oferit credincioșilor prilejul de a se ruga și a admira lucrarea ctitoricească a Sfântului Voievod moldav. Deși obosiți și oarecum presați de timp, pelerinii au mai parcurs câteva străzi pentru a descoperi o altă mănăstiresimbol a Iașilor, Golia, cu frumoasele-i fresce și turle, mărturisind evlavia și dragostea înaintașilor în fața divinității.

A doua zi, după odihna bine-meritată și bucuria împlinirii unui deziderat duhovnicesc, pelerinii au părăsit Iașiul pentru a se opri, o oră mai târziu, la ctitoria lui Iane Hadâmbul din sec. al XVII-lea, mănăstirea Hadâmbu. Prezenți în fața iconei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, credincioșii au participat plini de evlavie la slujba acatistului Maicii Domnului, oficiată de preoții parohiei Andronache.

Călătoria a continuat cu vizitarea unei ctitorii brâncovenești de pe meleaguri buzoiene, anume biserica fostei mănăstiri Adormirea Maicii Domnului din Râmnicu Sărat. Cuvintele părintelui paroh au i-au purtat cu gândul pe vizitatori în înțelegerea istoricului acestui reprezentativ locaș de cult brâncovenesc și, de asemenea, le-au descris frumusețea și simbolismul ascunse în admirabila pictură murală a lui Pârvu Mutu.

Încântați că au încheiat cu bine alt itinerariu duhovnicesc de excepție, că au văzut biserici frumoase și au întâlnit oameni înduhovniciți, pelerinii au revenit acasă mai plini de speranță și mai încrezători în a face față provocărilor cotidiene.

 

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”26″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”120″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”0″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″] 

„Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu”

Nu întâmplător, duminică, 16 octombrie, în Duminica a 21-a dupa Rusalii, cea a Pildei semănătorului, la Parohia “Sfântul Gheorghe” Andronache a debutat proiectul Lecturi de folos duhovnicesc. Proiectul, derulat în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană București, facilitează împrumul de cărți cu tematică religioasă creștin-ortodoxă din fondul de documente al bibliotecii, cu scopul de a aduce lectura cea bună și cuvântul cel de folos mai aproape atât de enoriașii parohiei, cât și de toți locuitorii cartierului Andronache.

Cei doritori de lectură pot împrumuta timp de 3 săptămâni câte 3 cărți. Calea spre bucurie” de Arhimandrit Teofil Părăian, “Familiei ortodoxe cu smerită dragoste” de Arhimandrit Theodōropoulos Epiphanios, “Mari duhovnici români despre rugăciune”, “Catehism orthodox”, “Omul, zidire de mare preţ” de Ieromonah Arsenie Boca, “Pagini de pateric românesc” de Căbaș George, “Sfântul Nectarie: Minuni în România” , “Singur ortodoxia” de Arhimandrit Arsenie Papacioc, sunt doar câteva din cărțile care și-au ales deja cititorii.

Rechizite școlare

Parohia Sf. Gheorghe Andronache continuă și în anul școlar 2016-2017 parteneriatul pe care l-a semnat cu Școala Gimnazială nr.40, întrucât dorește să fie un actor viu al formării și consolidării educației micilor enoriași ai săi.

Astfel, 25 de copii, provenind din familii cu dificultăți materiale, au primit din partea Bisericii Andronache ghiozdane cu rechizite școlare (caiete, instrumente de scris, truse de geometrie, gume de șters, culori ș.a.), atât de necesare în demersul didactic.

O dată cu oferirea darurilor, slujitorii bisericii au făcut și o scurtă catehizare copiilor, subliniind necesitatea de a învăța, importanța frecventării cursurilor și a dobândirii unei bune educații, în contextul în care se constată o rată a abandonului școlar tot mai crescută.

Pelerinaj în Moldova și Bucovina

   În perioada 5-7 septembrie 2016, peste 60 de enoriași ai Parohiei Sf. Gheorghe Andronache au luat parte la un pelerinaj organizat în colaborare cu Agenția Basilica a Patriarhiei Române, la mai multe mănăstiri din Moldova și Bucovina.
 
 
   Însoțiți de preoții slujitori, Nicolae Dumitrașcu și Ioan Pantilimonescu, pelerinii au plecat la drum cu gândul că vor vedea locuri sfinte, ctitorii mărețe și vor întâlni oameni aleși de la care vor avea câte ceva de învățat. Așteptările aveau să fie cu mult depășite.
   În prima zi, pelerinii s-au bucurat de frumusețea și buna rânduială întâlnite la mănăstirile Văratec, Agapia, Secu, Sihăstria și Neamț. Pe lângă informațiile istorice și culturale primite de la ghizii mănăstirilor, credincioșii s-au bucurat și de învățături aducătore de mult folos duhovnicesc.
 
   Cea de-a doua zi a oferit prilejul de a pătrunde în spațiul binecuvântat al cunoscutelor mănăstiri Humor, Voroneț, Moldovița, Sucevița și Putna. Fiecare dintre aceste popasuri a însemnat un plus de istorie, de cultură și de spiritualitate creștină autentică. Cea mai însemnată lecție de spiritualitate și artă creștină a fost „predată” de maica Mihaela Platon, de la mănăstirea Voroneț, care a reușit sa pună la sufletele pelerinilor cuvinte ziditoare, menite să pună pe gânduri și să-i determine pe ascultători să-și dorească să fie mai buni.
   Ultima zi a pelerinajului a purtat pașii pelerinilor pe urmele lăsate de domnitorii Mușatini la Bistrița Neamțului, dar și pe la locul de nevoință al Sfintilor Simeon și Amfilohie, la Pângărați. Uimiți de frumusețile naturii lăsate de Dumneze pe Cheile Bicazului și Lacul Roșu, credincioșii au trecut munții spre Ardeal pentru a ajunge la o mănăstire recent ctitorită – Izvorul Mureșului, un monument de artă muntenească în spațiul transilvan.
 
   Cu bucuria că au ajuns în locurile sfinte ale Moldovei unde s-au scris pagini importante din istoria și spiritualitatea neamului românesc, pelerinii au revenit acasa, cu speranța că rugaciunile și jertfele lor au fost bineprimite de Dumnezeu, că cele trei zile nu au fost doar o evadare din cotidian, ci timp sfânt menit să-i schimbe în bine și să-și dorească să rodească în viața lor pacea, bucuria și sfințenia descoperite în periplul lor duhovnicesc.
 
 
 

Proiectul de creație „Lăsați copiii să vină la Mine”

La începutul acestui an, în parohia Sf. Gheorghe Andronache, a debutat proiectul de creație „Lăsați copiii să vină la Mine”, ca participare locală la Concursul națioanal de creație „Biserica și Școala din sufletul meu”, organizat de Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în contextul „Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox”.
În carul acestui proiect, Biserica noastră, prin preoții slujitori, a stabilit o colaborare permanentă cu Școala Gimnazială nr. 40, București, reprezentată de profesoara de religie și de profesorii învătători, alături de care am reușit să le transmitem elevilor coordonatele și obiectivele proiectului de creație.
Deosebit de entuziasmați de propunerea făcută, aceștia s-au apucat de lucru și, fie acasă, fie la școală, în orele de religie sau arte plastice, au creat multiple lucrări artistice sau literare (poezii, eseuri, compuneri), prin care și-au exprimat sincer sentimentele și gândurile față de cei doi piloni instituționali care conlucrează la buna lor educație – Biserica și Școala – reușind să ne impresioneze prin talentul și implicarea lor.
În același context, în ziua de 18 februarie 2016, mai mult de 50 de elevi de clasa a IV-a și aVII-a, înoțiți de profesoara de religie au venit în Sfânta Biserică, unde au participat la un atelier de creație. Sub coordonarea doamnei bibliotecar Florența Ivan de la Biblioteca Metropolitană București, copiii au realizat mărțișoare din diverse materiale, pe care le vor oferi doamnelor din parohia noastră, cu ocazia zilei de 1 martie.
Activitățile creative se vor desfășura în continuare, atât în Biserică cât și în Scoală, până pe 15 martie, când se va finaliza acest proiect.
Ne dorim ca până la sfârșitul acestei luni să realizăm un vernisaj în care să expunem creațiile copiilor, pentru a aduce la opinia membrilor parohiei noastre, pe de o parte efortul, talentul și determinarea copiilor în realizarea unor lucrări plastice și, pe de altă parte, pentru a atenționa asupra nevoii ca toți membrii comunității să susțină educația prin toate mijloacele posibile.

[nggallery id=18]

Atelier digital

În vederea asigurării unei mai bune educații religioase pentru copii și tineri și, totodată, pentru susținerea orei de religie în școală, Parohia “Sf. Gheorghe” Andronache a organizat pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a de la Școala Gimnazială Nr. 40 o sesiune demonstrativă de realizare a unui film prin tehnica poveștilor digitale.
Atelierul, derulat în data de 18 februarie 2016, a avut ca scop susținerea procesului educațional prin crearea de noi competențe în utilizarea instrumentelor media, audio și video. Elevii au dobândit abilitatea de a edita propria poveste digitală pe teme educaționale, sub îndrumarea directă a trainerului-bibliotecar Marilena Chiriță de la Biblioteca Metropolitană București, cu expertiză în domeniul Digital Storytelling.
Activitatea se înscrie în proiectul de creație „Lăsați copiii să vină la Mine” pe care parohia îl dezvoltă în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 40 și cu Biblioteca Metropolitană București, având ca scop stimularea educației prin acte creative.

[nggallery id=19]

Premierea participanților la proiectul de creație „Lăsați copiii să vină la Mine”

Proiectul de creație „Lăsați copiii să vină la Mine” desfășurat între 15 ianuarie și 15 martie în cadrul Parohiei Sf. Gheorghe Andronache, având ca scop promovarea educației și valorilor creștine în rândul copiilor și tinerilor, prin acte de creație artistică, literară sau multimedia, s-a finalizat cu succes, obiectivele proiectului fiind atinse în totalitate.
În urma colectei organizate în cadrul expoziției de prezentare a creațiilor copiilor, din data de 28 februarie 2016, s-au achiziţionat  materiale didactice şi educative (180 de cărți cu conținunt religios, 30 auxiliare școlare, truse de pictură), care au fost distribuite elevilor de la Şcoala Gimnazială nr. 40, participanți la proiect. Aceștia s-au arătat deosebit de încantați și nerăbdători să participe și la alte activități educative.

[nggallery id=21]

Pelerinaj la mănăstiri prahovene

Cu ajutorul lui Dumnezeu și binecuvântarea sfinților, în perioada 20-21 iunie 2016, Parohia Sf. Gheorghe Andronache a organizat un pelerinaj la mai multe mănăstiri din jud. Prahova, având ca partener Agentia Basilica a Patriarhiei Române.

Însoțiți de pr. Ioan Pantilimonescu, cei 50 de enoriași ai parohiei au plecat la drum, prima oprire fiind la mănăstirea Ghighiu, unde aceștia au luat parte la Sf. Liturghie oficiată cu prilejul sărbătorii Sf. Treimi. Următotorul popas s-a făcut la mănăstirea Zamfira, unde pelerinii și-au desfătat privirile admirând frumoasele icoane realizate de Nicolae Grigorescu. Cea de-a treia mănăstire vizitată a fost Crasna, unde credincioșii au fost cazați, prilej pentru a participa la frumoasele slujbele oficiate aici.

A doua zi de pelerinaj a fost rezervată pentru a vizita alte două mănăstiri de pe valea Teleajenului, Suzana și Cheia, precum și două mănăstiri de pe valea Prahovei, Caraiman și Sinaia.

Cele două zile de pelerinaj au constituit un bun prilej pentru a consolida legăturile duhovnicești dintre enoriașii parohiei, dar și o ocazie de pastorație și cateheză, apreciate de participanți ca binevenite și cu mult folos duhovnicesc.

Parohia Andronache susține educația

În contextul Anului omagial al educației tineretului ortodox, Parohia Andronache a organizat în data de 17 iunie 2016, în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 40, sector 2, București, o activitate extrașcolară dedicată consolidării cunoștințelor religioase, precum și a relațiilor dintre elevi, părinți, profesori și slujitorii Bisericii.

Activitatea, desfășurată în colaborare cu Agenția Basilica a Patriarhiei Române, a constat în vizitarea mai multor obiective laice și religioase. Însoțiți de preoții slujitori ai Parohiei Andronache, cei 40 de elevi din clasele a IV-a și a VI-a coordonați de doamna Ioana Dumitrașcu, profesor pentru învățământul primar, au vizitat mai întâi Casa memorială Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, unde li s-au împărtășit informații despre viața și opera cunoscutului compozitor, interpret și poet român.

Grupul de copii a vizitat apoi Peștera Muierilor, prilej cu care au aflat lucruri practice despre formarea acesteia și despre importanța păstrării și conservării bogățiilor naturale.
Trecând prin orașul Horezu, copiii au luat parte la un atelier de olărit, unde, un meșter local le-a arătat cum se crează diferite obiecte din lut.

Ziua nu se putea încheia fără a vizita cunoscuta mănăstire Hurezi, cea mai importantă ctitorie a Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Aici, maica ghid le-a oferit copiilor o lecție de istorie și artă sacră, vorbindu-le despre ansamblul monahal și despre ctitorul ei.
Toate aceste activități și-au atins obiectivul, elevii arătându-și interesul, bucuria și dorința de cunoaștere a unor locuri și lucruri noi, îmbogățindu-se astfel, cultural și spiritual.

Costurile aferente acestor activități au fost suportate integral de Parohia Andronache.

„O poveste de Crăciun”

 

Joi, 17 decembrie 2015, în biserica Sf. Gheorghe – Andronache, a avut loc un miniconcert de colinde și prezentarea unei scenete, în colaborare cu Școala Gimnazială nr. 40.
Întrucât  mai sunt puține zile până la sărbătoarea Nașterii Domnului, elevii clasei a IV-a A, coordonați de doamna Ioana Dumitrașcu, profesor pentru învățământul primar, au devenit pentru scurt timp vestitori și mărturisitori ai iubirii lui Dumnezeu revărsată peste creația sa, prin trimiterea în lume a Fiului Său.
Astfel, copiii au interpretat colinde, au recitat poezii și au pus în scenă „O poveste de Crăciun”, adaptare după opera omnimă a lui Charles Dickens, reușind să-i emoționeze și să-i bucure pe părinții și enoriașii prezenți în număr mare la eveniment.
Preoții slujitori, Nicolae Dumitrașcu și Ioan Pantilimonescu, au apreciat entuziasmul și talentul celor mici, subliniind importanța colaborării dintre parohie și școală și coeziunea dintre părinți și biserică, prilejuită de această acțiune.
La final, copiii au fost răsplătiți cu dulciuri.

[nggallery id=17]

Cei mici au primit Sfintele Taine

În dimineața zilei de 16 decembrie 2015, elevii claselor pregătitoare, I și a II-a, însoțiți de doamnele învățătoare și de profesorul de religie, au venit în sfânta biserică pentru a se împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, așa cum fac, de obicei, înaintea marilor sărbători.
Cu această ocazie, preoții slujitori ai bisericii, i-au binecuvântat, le-au oferit un cuvânt de învățătură și i-au încurajat în dobândirea unei educații bune, precum și în participarea la ora de religie. La plecare, copiii au primit dulciuri.

[nggallery id=16]

Daruri pentru copii

Miercuri, 16 decembrie 2015, Parohia „Sf. Gheorghe” Andronache a desfășurat o activitate social-filantropică, adresată copiilor proveniți din familii nevoiașe, din cadrul parohiei.  Acțiunea a fost posibilă datorită ajutorului financiar dat de enoriașii parohiei, în urma colectei desfășurată în duminicile postului Crăciunului.
Prezenți în biserică, cei peste 20 de copii invitați, au primit darurile pregătite  – alimente și dulciuri, oferite cu drag de preoții slujitori ai bisericii. Mulțumirea copiilor a fost exprimată prin interpretarea unui colind.

[nggallery id=15]

Atelier de creație

Marți, 8 decembrie 2015, în biserica Sf. Gheorghe – Andronache, s-a desfășurat un atelier de creație, în colaborare cu Biblioteca Metropolitană București și cu Școala Gimnazială nr. 40.
Apropierea sărbătorii Nașterii Domnului ne-a motivat sa-i chemăm în sfânta biserică pe elevii clasei a IV-a A, coordonați de profesor pentru învățământul primar Ioana Dumitrașcu, unde, sub atenta îndrumare a doamnelor Marilena Chiriță, Cristina Deneș și Florența Ivan, au realizat decorațiuni pentru pomul de Crăciun și colaje pe hârtie cu tematică specifică sărbătorii Nașterii Domnului. Copiii sunt așteptați săptămâna viitoare să împodobească bradul cu decorațiunile pregătite și să ne colinde. La final, copiii au fost rasplătiți cu dulciuri și iconițe.
Noi, preoții slujitori de la Parohia Sf. Gheorghe Andronache, ne arătăm disponibilitatea de a continua astfel de activităti și de a promova în rândul copiilor și al tinerilor valorile credinței ortodoxe străbune, cu nădejdea că la rândul lor vor fi mărturisitori prin faptă și cuvânt ai acestora.

[nggallery id=14]

Pelerinaj în Dobrogea

Cu câteva zile înainte de sfârșitul lunii noiembrie, 50 de enoriași ai Parohiei „Sf. Gheorghe” Andronache, au luat parte la un pelerinaj, la trei dintre mănăstirile Dobrogei, cu dorința de a păși pe urmele „celui dintâi chemat”, Sf. Apostol Andrei.
În colaborare cu Agenția de turism Basilica, a Patriahiei Române, însoțiți de cei doi preoți slujitori ai bisericii, Nicolae Dumitrașcu și Ioan Pantilimonescu, enoriașii Parohiei „Sf. Gheorghe” Andronache, au plecat la drum, cu mult entuziasm și determinare, deși vremea se artăra oarecum potrivnică unui pelerinaj – ploua torențial.     După patru ore de mers cu autocarul, aceștia  au ajuns la primul obiectiv – Mănăstirea Peștera Sf. Ap. Andrei. Și pentru că ploaia s-a oprit și soarele a zâmbit timid de după nori, pelerinii s-au putut închina și ruga în voie, atât în peștera unde se crede că a locuit fratele Sf. Ap. Petru, pe perioada cât a propovăduit în Schiția Mică (Dobrogea de azi), cât și la celelalte două biserici ale mănăstirii.
Cea de-a două oprire s-a făcut la o mănăstire nou construită, Lipnița, închinată Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Mc. Dasie (20 noiembrie). După ce s-au închinat și s-au rugat în fața sfinelor icoane și a sfintelor moaște, pelerinii au ascultat cu interes relatările maicii-ghid referitoare la istoricul mănăstirii și totodată au primit și cuvânt de folos duhovnicesc.
Ultimul obiectiv al pelerinajului a fost Mănăstirea Dervent, o mai veche vatră monahală din acest ținut, construită pe locul muceniciei a trei tinere și a unui preot  din perioada persecuțiilor romane, loc marcat de patru cruci de piatră, crescute din pământ, dintre care astăzi se mai păstrează doar două.
Cu toate că programul nu a inclus mai multe mănăstiri, cele trei locuri sfinte vizitate au oferit pelerinilor Parohiei „Sf. Gheorghe” Andronache prilejul de a se bucura că au ajuns acolo unde a predicat și a stat pentru  vreme primul apostol al Domnului sau că au vizitat locașuri de cult construite cu mult efort dar și cu multă evlavie de oameni credicioși și darnici. Acest pelerinaj a fost un nou plilej de apropiere între credincioșii parohiei, o ocazie bună de catehizare și de îmbogățire duhovnicească, bine venită, acum, în postul Nașterii Domnului.

[nggallery id=13]

Pelerinaj în Dobrogea

Cu câteva zile înainte de sfârșitul lunii noiembrie, 50 de enoriași ai Parohiei „Sf. Gheorghe” Andronache, au luat parte la un pelerinaj, la trei dintre mănăstirile Dobrogei, cu dorința de a păși pe urmele „celui dintâi chemat”, Sf. Apostol Andrei.
    În colaborare cu Agenția de turism Basilica, a Patriahiei Române, însoțiți de cei doi preoți slujitori ai bisericii, Nicolae Dumitrașcu și Ioan Pantilimonescu, enoriașii Parohiei „Sf. Gheorghe” Andronache, au plecat la drum, cu mult entuziasm și determinare, deși vremea se artăra oarecum potrivnică unui pelerinaj – ploua torențial.     După patru ore de mers cu autocarul, aceștia  au ajuns la primul obiectiv – Mănăstirea Peștera Sf. Ap. Andrei. Și pentru că ploaia s-a oprit și soarele a zâmbit timid de după nori, pelerinii s-au putut închina și ruga în voie, atât în peștera unde se crede că a locuit fratele Sf. Ap. Petru, pe perioada cât a propovăduit în Schiția Mică (Dobrogea de azi), cât și la celelalte două biserici ale mănăstirii.
    Cea de-a două oprire s-a făcut la o mănăstire nou construită, Lipnița, închinată Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Mc. Dasie (20 noiembrie). După ce s-au închinat și s-au rugat în fața sfinelor icoane și a sfintelor moaște, pelerinii au ascultat cu interes relatările maicii-ghid referitoare la istoricul mănăstirii și totodată au primit și cuvânt de folos duhovnicesc.
    Ultimul obiectiv al pelerinajului a fost Mănăstirea Dervent, o mai veche vatră monahală din acest ținut, construită pe locul muceniciei a trei tinere și a unui preot  din perioada persecuțiilor romane, loc marcat de patru cruci de piatră, crescute din pământ, dintre care astăzi se mai păstrează doar două.
    Cu toate că programul nu a inclus mai multe mănăstiri, cele trei locuri sfinte vizitate au oferit pelerinilor Parohiei „Sf. Gheorghe” Andronache prilejul de a se bucura că au ajuns acolo unde a predicat și a stat pentru  vreme primul apostol al Domnului sau că au vizitat locașuri de cult construite cu mult efort dar și cu multă evlavie de oameni credicioși și darnici. Acest pelerinaj a fost un nou plilej de apropiere între credincioșii parohiei, o ocazie bună de catehizare și de îmbogățire duhovnicească, bine venită, acum, în postul Nașterii Domnului.
[nggallery id=13]

Parteneriat biserică-școală în Parohia Andronache

În primăvara acestui an, Parohia Andronache, din Protoieria Sector 2 Capitală, a semnat un parteneriat de colaborare cu Școala Gimnazială nr. 40, sector 2, București, în vederea asigurării unei mai bune educații religioase pentru copiii și tinerii din parohie și, totodată, în susținerea orei de religie în școală.
    Pentru ca obiectivele acestui parteneriat să fie puse în practică, preoții slujitori de la parohia Andronache, Nicolae Dumitrașcu și Ioan Pantilimonescu au propus organizarea unui pelerinaj la mai multe mănăstiri și muzee, costurile fiind asigurate de parohie.
Astfel, în ziua de 29 septembrie 2015, un grup de 46 de copii de la clasele a III-a și a IV-a, însoțiți de cadre didactice – profesori învățători, profesor de religie, precum și de cei doi preoți slujitori la biserica Sf. Gheorghe Andronache, au pornit la drum pentru a descoperi practic noi cunoștințe sau pentru a le sistematiza pe cele deja învățate, cu privire la locașurile de cult, la slujbe, la învătături de credință și multe altele.
    Cel dintâi obiectiv a fost mănăstirea Ghighiu, unde copiii au participat parțial la Sf. Liturghie, s-au închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului (Siriaca) și au ascultat câteva referințe privind istoricul mănăstirii dar și sfaturi folositoare pentru viața unui mic creștin. Apoi, copiii au vizitat Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din Ploiești, unde, cu ajutorul ghidului, au făcut o incursiune în timp, observănd cu atenție instrumentele de măsurare a timpului – adevărate opere de artă. Itinerariul a continuat cu vizitarea mănăstirii Zamfira, prima biserică pictată de Nicolae Grigorescu, unde copiii au ascultat cu mult interes sfaturile maicii ghid. Următoarea oprire a fost la Posada, unde îi aștepta Muzeul Cinegetic, ale cărui exponate i-au încântat și bucurat nespus pe copii. Aceștia au primit din partea ghidului o mulțime de informații interesante despre animalele prezente în expoziție. Cea de-a treia mănăstire vizitată a fost Sinaia, ctitoria spătarului Mihail Cantacuzino (1695), unde copiii s-au rugat și au aprins lumănari. Pentru că se afla foarte aproape, grupul de mici pelerini a pornit într-o scurtă drumeție spre castelul Peleș, reședința regelui Carol I și a succesorilor lui, pe care au putut-o admira de aproape. Acesta fiind ultimul punct al călătoriei, copiii s-au întors acasă plini de emoții și amintiri frumoase.
    Acest pelerinaj a oferit tuturor celor implicați, preoți, profesori, elevi, părinți, prilejul unei mai bune cunoașteri, al înțelegerii nevoilor spirituale și intelectuale a copiilor, al punerii în practică a cunoștințelor religioase, al promovării valorilor creștine, al manifestării sentimentului religios,  al evidențierii importanței orei de religie alături de celelalte discipline din trunchiul comun.
    Prin preoții slujitori, Parohia Andonache este implicată activ în educația copiilor și tinerilor din cadrul ei, în promovarea credinței dreptmăritoare în rândul celor mici, și dorește să extindă și să diversifice astfel de activități, mai ales că beneficiarii ei sunt foarte încântați și dornici să participe la ele cu entuziasm și determinare.
[nggallery id=11]

Darurile elevilor pentru copiii suferinzi

La sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie, Parohia Andronache din Bucureşti, Protopopiatul Sector 2 Capitală, a desfăşurat proiectul misionar-filantropic „Daruri din suflet de copil“, la care au participat copiii şi tinerii din grupurile de cateheză ale parohiei.
Începutul de primăvară i-a inspirat pe slujitorii, copiii şi tinerii de la Parohia Andronache să organizeze un mic proiect de ajutorare a semenilor, dar şi de cunoaştere a nevoilor, suferinţelor şi aşteptărilor acestora. Astfel, la sfârşitul lunii februarie, aproximativ 60 de elevi din grupele de cateheză ale parohiei au realizat manual mărţişoare şi felicitări. „Elevii care au participat la acest proiect provin în majoritate de la Şcoala Generală nr. 40 din apropierea bisericii noastre. Aceştia au realizat mărţişoare şi felicitări din materiale textile şi ecologice pe care le-au oferit la începutul primăverii doamnelor din parohie. În schimbul darului primit, unii credincioşi au oferit donaţii pentru sprijinirea acestui proiect filantropic“, ne-a spus părintele Ioan Pantilimonescu, slujitor la Biserica Andronache.
La suma de bani strânsă a contribuit şi Parohia Andronache, astfel că s-au putut achiziţiona mai multe daruri. Pe 19 martie, organizatorii proiectului au mers la Institutul Clinic Fundeni din Capitală şi au oferit pachete cu daruri copiilor internaţi acolo, au vorbit cu ei, i-au încurajat şi le-au transmis dragostea şi gândurile bune ale copiilor de la Biserica Andronache. „În calitate de coordonator al acestui miniproiect, consider că impactul pe care l-a avut asupra celor implicaţi a fost unul puternic, făcându-i pe copiii şi tinerii din Parohia Andronache să conştientizeze datoria şi în acelaşi timp bucuria de a dărui, de a oferi în dar ceva făcut de ei, de a aduce lumină şi speranţă în viaţa unor oameni greu încercaţi“, ne-a spus părintele Ioan Pantilimonescu.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul părintelui paroh Nicolae Dumitraşcu de la Biserica Andronache şi al cadrelor didactice de la Şcoala Generală nr. 40. „Profesorul de religie alături de preotul bisericii din apropiere trebuie să construiască situaţii de învăţare favorabile fiecărui elev, respectând ritmul propriu şi asigurând progresul individual al elevilor“, ne-a spus Titiana Curiman, profesor de religie. „Elevii clasei a III-a A şi-au pus mintea, sufletul, răbdarea, puterea mâinilor în confecţionarea mărţişoarelor. Au conştientizat faptul că prin colectarea unor bănuţi vor aduce bucurie, zâmbete, pentru o clipă, copiilor aflaţi în suferinţă de la Institutul Clinic Fundeni“, ne-a spus Ioana Dumitraşcu, profesor învăţământ primar. Aproape toţi elevii implicaţi în proiect au întrebat: „Când vom mai participa la o astfel de activitate?“  „Am participat la acest proiect cu inima deschisă deoarece am făcut o faptă bună, am realizat că un mărţişor poate însemna foarte mult pentru un copil sărman, bolnav sau o persoană în vârstă“, a spus  eleva Ana Maria Pârvulescu. „Mi-ar plăcea să mai ajut şi altă dată oameni sărmani. M-am bucurat că au fost implicaţi atâţia copii. A fost un sentiment minunat“, a spus eleva Mery Coşeru.Sursa: http://www.ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/darurile-elevilor-pentru-copiii-suferinzi

Pelerinaj la mănăstiri dâmbovițene și argeșene

 

Anul acesta a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi” pentru a sublinia o dată în plus vocația misionară a bisericii în ansamblul ei și a păstorilor și păstoriților ei în particular.
Pe lângă activitățile specifice propovăduirii cuvântului Evangheliei (sfinte slujbe, predici, cuvântări, cateheze etc.) pe care preoții Parohiei „Sf. Gheorghe” Andronache le săvărșesc cu diferite ocazii, aceștia au propus enoriașilor să participe la un pelerinaj la mai multe mănăstiri din jud. Dâmbovița și Argeș, pentru a arăta colaborarea dintre parohie și mănăstire și mai mult, pentru a crea un prilej deosebit în vederea unei activități misionare cât mai productive.
În acest scop, în data de 6 octombrie 2015, preoții Nicolae Dumitrașcu, parohul Parohiei „Sf. Gheorghe” Andronache și, Ioan Pantilimonescu, în colaborare cu Agentia Basilica a Patriarhiei Române, împreună cu un grup de 48 de enoriași au plecat dis de dimineață spre locașurile sfinte aflate în itinerariul pelerinajului. Prima mănăstire vizitată a fost Nucet (jud. Dâmbovița), ctitorită la anul 1501 de pârcălabul Gherghina împreună cu soția sa Neaga. După ce s-au închinat în biserică și au ascultat istoricul și îndemnurile maicii starețe, credincioșii au mers la „fântâna cu leac”, aflată la mică distanță de mănăstire.
Trecând prin vechea cetate de scaun a Țării Românești – Târgoviște, pelerinii s-au oprit la Mănăstirea Dealu, frumoasa ctitorie a lui Radu cel Mare dintre 1499-1501, a cărei pictură, realizată mai întâi de Dobromir din Târgoviște, a fost înlocuită, din cauze obiective, de o alta, executată cu măiestrie de arhim. Sofian Boghiu. Și aici, indicațiile ghidului, receptate cu interes de pelerini, au arătat importanța duhovnicească, artistică și culturală pe care această mănăstire a avut-o de-a lungul secolelor. Nu au fost ocolite nici muzeul și nici paraclisul mănăstirii.
La câțiva kilometri distanță se află o altă mănăstire cu renume în zonă, și anume, Viforâta, ctitorie de la 1530-1532 a lui Vlad Înecatul, restaurată întegral de Matei Basarab și repictată prin grija deosebită a Doamnei Marica Brâncoveanu. Aici, pelerinii au fost primiți cu mult drag de maica Ștefania care le-a împărtășit atât din istoricul locașului de cult cât și din învătăturile pioase primite, la rândul ei, de la monahii cu viață îmbunătățită.
Mergând în sus pe cursul râului Dâmbovița și, lăsând de o parte Mănăstirea Cetățuia, veche strajă duhovnicească a acestor locuri, pelerinii au ajuns la una dintre cele mai vechi mănăstiri rupestre din jud. Argeș, anume, Mănăstirea Nămăiești, ale cărei începuturi se pierd în negura istoriei. O mare bucurie au simțit credincioșii când s-au apropiat și s-au rugat cu credință sinceră icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adăpostită de secole în această vatră monahală.
Continuând călătoria pe drumul sinuos care leagă orașele Câmpulung și Curtea de Argeș, și admirând peisajul multicolor al începutului de toamnă, pelerinii parohiei Andronache au ajuns, în cele din urmă, la cea mai cunoscută mănăstire a Țării Românești – Curtea de Argeș. Admirând perfecțiunea arhitecturală și decorativă a ctitoriei Sf. Voieod Neagoe Basarab, aceștia s-au închinat și s-au rugat, mulțumind lui Dumnezeu că i-a învednicit să vadă sau să revadă o biserică atât de frumoasă. O bucurie duhovnicească la fel de însemnată au avut-o și la întâlnirea cu moștele Sf. Filofteia, adăpostite în paraclisul mănăstirii.
Pelerinajul s-a încheiat după căderea întunericului, când pelerinii s-au întors acasă, încărcați de o bucurie duhovnicească evident vizibilă pe fețele lor, mai liniștiți în gânduri, mai încrezători în năzuințele lor, mai aproape de Dumnezeu și unii de alții, dornici de repeta o astfel de experiență, spirituală și culturală de o potrivă, cât mai curând.
[nggallery id=12]

Biserica susține educația

 
Este binecunoscută vocația Bisericii, manifestată dintotdeauna și pretutindeni, de a educa oamenii conform principiilor morale și religioase care decurg din Evanghelia Cuvântului lui Dumnezeu. Bineînteles, atenția Bisericii nu s-a oprit doar la adulți, ci s-a îndreptat cu aceeași convingere și către cei mai mici dintre creștini, copii de toate vârstele, care primesc, prin binecuvântarea ei, o educație religioasă în școli și licee, profesorii de religie fiind astfel „apostolii„ care vestesc cuvântul Domnului în mediul școlar.
Biserica noastră s-a implicat nu doar în susținerea educației religioase în școala din parohie, ci în susținerea educației în general, stiut fiind faptul că un bun creștin este un om educat. În acest sens, astăzi, 14 obtombie 2015, 30 de elevii ai Școlii Gimnaziale Nr. 40, însoțiti de doamna profesoară Ioana Dumnitrașcu, au venit la Sfânta Biserică, unde preoții slujitori le-au oferit câte un rucsac cu rechizite școlare (caiete, stilouri, creioane, rigle, acuarele etc.). În cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul Sf. Liturghii, oficiate cu prilejul sărbătorii Sf. Cuv. Parascheva, părintele Nicolae Dumitrașcu, parohul bisericii Sf. Gheorghe Andronache, a subliniat importanța educației în societate, dar mai mult, facilitarea accesului la educație, mai ales pentru copiii proveniți din familii cu dificultăți. Singura multumire pe care o așteptăm de la ei este să învețe bine și să stie că în Biserică vor găsi mereu sprijin pentru nevoile lor.
De asemenea, toți elevii claselor pregătitoare și I au primit gratuit din partea parohiei Andronache, la început de an școlar, fișele de lucru (auxiliare) pentru  ora de Religie, ca un sprijin în plus, în demersul didactic.
Mulțumim enoriașilor parohiei Andronache, fără de care nici un proiect pe care ni-l propunem nu poate fi pus în practică. Dumnezeu să binecuvinteze osteneala lor și să facă să rodească în sufletele tuturor școlarilor învățătura cea bună a Evangheliei Fiului Său, „spre bucuria părinților lor și slava Sfintei noastre Biserici”.

20151014_121104 20151014_121606

Pelerinaj 1-2 iuinie 2015

 

 
La început de vară, în primele două zile ale lunii iunie, cu emoție și bucurie duhovnicească, 50 de enoriași ai parohiei Andronache, au luat parte la un pelerinaj, mult așteptat, la căteva mănăstiri – emblemă a spirituaității și culturii românești.
Cu sprijinul părintelui paroh Nicolae Dumitrașcu, în colaborare cu Agenția de turism Basilica a Patriarhiei Române, pelerinii parohiei Andronache, însoțiți de preotul Ioan Pantilimonescu, au parcurs itinerariul prestabilit al pelerinajului. Plecând din fața bisericii, unde pelerinii s-au rugat pentru reușita călătoiei lor, aceștia s-au oprit mai întâi la mănăstirea Sinaia, ctitoria Spătarului Mihail Cantacuzino (1695), unde au participat la Sf. Liturghie oficiată cu prilejul hramului bisericii mari a mănăstirii – Sf. Treime. După acest popas duhovnicesc, foarte potrivit pentru un pelerinaj, credincioșii s-au îndreptat spre o altă mănăstire binecuvântată, o adevărată vatră de spiritualitate ortodoxă și cultură românească, și anume, mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus. Ctitorie a Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1699) și a Mitropoliților Ardealului, Nicolae Bălan și Antonie Plămădeală, biserica și întreg ansamblul monahal au creat în sufletele pelerinilor stări sufletești de o adâncă trăire duhvnicească. De aici autocarul cu pelerini s-a îndreptat spre Sibiu unde s-a vizitat catedrala mitropolitană, ridicată în 1904, un edificiu deopotrivă împunător și încântător, replică la scară a catedralei Sf. Sofia din Constantinopol. Trecând prin Piața Mare din Sibiu, pelerinii s-au îmbarcat din nou în autocar cu destinația Deva, unde au rămas până a doua zi.
Dis de dimineață, având experiența duhovnicească atât de vie și motivantă din ziua precedentă, pelerinii au plecat spre mănăstirea Prislop, ctiorie a Sf. Nicodim de la Tismana (sec. al XIV-lea) și a Domniței Zamfira (sec. al XVI-lea). Aici pelerinii s-au închinat și rugat la crucea părintelui Arsenie Boca, un mare duhovnic al românilor, care nu mai are nicio nevoie de prezentare și, s-au recules în grota săpată în stâncă de Sf. Ioan de la Prislop, un sfânt care a pustnicit în acest loc în sec. al XV-lea. De aici pelerinii au plecat cu și mai multă încărcătură duhovniească spre următorul popas al itinerariului lor, și anume, ctitoria domnitorului Mircea cel Bătrân – mănăstirea Cozia (1388). După ce au admirat frumusețea și armonia ansamblului monastic de pe valea Oltului și au primit o lecție de istorie a locașului de cult de la părintele ghid al mănăstirii, pelerinii s-au urcat în autocar pentru a merge spre ultimul monument eclesiastic aflat în program, anume, mănăstirea Cotmeana, jud. Argeș, ctitorie a dmnitorului Radu I (sec. al XIV-lea), se pare, cea mai veche așezare monahală din Țara Românească.
Având în suflete și în minte toate aceste experiențe duhovnicești și culturale în a celași timp, pelerinii parohiei Andronache s-au întors acasă încântați și plini de bucurie sfântă, dornici de a mărturisi și altora experiența lor, dar și  nerăbdători de a participa și la alte pelerinaje, spre folosul lor duhovnicesc.
[nggallery id=10]