La început de vară, în primele două zile ale lunii iunie, cu emoție și bucurie duhovnicească, 50 de enoriași ai parohiei Andronache, au luat parte la un pelerinaj, mult așteptat, la căteva mănăstiri – emblemă a spirituaității și culturii românești.
Cu sprijinul părintelui paroh Nicolae Dumitrașcu, în colaborare cu Agenția de turism Basilica a Patriarhiei Române, pelerinii parohiei Andronache, însoțiți de preotul Ioan Pantilimonescu, au parcurs itinerariul prestabilit al pelerinajului. Plecând din fața bisericii, unde pelerinii s-au rugat pentru reușita călătoiei lor, aceștia s-au oprit mai întâi la mănăstirea Sinaia, ctitoria Spătarului Mihail Cantacuzino (1695), unde au participat la Sf. Liturghie oficiată cu prilejul hramului bisericii mari a mănăstirii – Sf. Treime. După acest popas duhovnicesc, foarte potrivit pentru un pelerinaj, credincioșii s-au îndreptat spre o altă mănăstire binecuvântată, o adevărată vatră de spiritualitate ortodoxă și cultură românească, și anume, mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus. Ctitorie a Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1699) și a Mitropoliților Ardealului, Nicolae Bălan și Antonie Plămădeală, biserica și întreg ansamblul monahal au creat în sufletele pelerinilor stări sufletești de o adâncă trăire duhvnicească. De aici autocarul cu pelerini s-a îndreptat spre Sibiu unde s-a vizitat catedrala mitropolitană, ridicată în 1904, un edificiu deopotrivă împunător și încântător, replică la scară a catedralei Sf. Sofia din Constantinopol. Trecând prin Piața Mare din Sibiu, pelerinii s-au îmbarcat din nou în autocar cu destinația Deva, unde au rămas până a doua zi.
Dis de dimineață, având experiența duhovnicească atât de vie și motivantă din ziua precedentă, pelerinii au plecat spre mănăstirea Prislop, ctiorie a Sf. Nicodim de la Tismana (sec. al XIV-lea) și a Domniței Zamfira (sec. al XVI-lea). Aici pelerinii s-au închinat și rugat la crucea părintelui Arsenie Boca, un mare duhovnic al românilor, care nu mai are nicio nevoie de prezentare și, s-au recules în grota săpată în stâncă de Sf. Ioan de la Prislop, un sfânt care a pustnicit în acest loc în sec. al XV-lea. De aici pelerinii au plecat cu și mai multă încărcătură duhovniească spre următorul popas al itinerariului lor, și anume, ctitoria domnitorului Mircea cel Bătrân – mănăstirea Cozia (1388). După ce au admirat frumusețea și armonia ansamblului monastic de pe valea Oltului și au primit o lecție de istorie a locașului de cult de la părintele ghid al mănăstirii, pelerinii s-au urcat în autocar pentru a merge spre ultimul monument eclesiastic aflat în program, anume, mănăstirea Cotmeana, jud. Argeș, ctitorie a dmnitorului Radu I (sec. al XIV-lea), se pare, cea mai veche așezare monahală din Țara Românească.
Având în suflete și în minte toate aceste experiențe duhovnicești și culturale în a celași timp, pelerinii parohiei Andronache s-au întors acasă încântați și plini de bucurie sfântă, dornici de a mărturisi și altora experiența lor, dar și nerăbdători de a participa și la alte pelerinaje, spre folosul lor duhovnicesc.
[nggallery id=10]