Troparul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (glas 4).
Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci folositor, neputincioșilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1
Mult nevoitorului al lui Hristos, Marelui Mucenic Gheorghe, acum toți din suflet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mucenicilor; și, ca unul apărător al credincioșilor și ajutător, cu credință să-i strigăm: Bucură-te, Mare Mucenice Gheorghe!
Icosul 1
Înger întru nevoință cu adevărat te-ai arătat, purtătorule de biruință al lui Hristos, Gheorghe; că materialnic și cu trup fiind, vitejește pentru credință ca un nematerialnic și fără de trup te-ai nevoit; pentru aceasta strigăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, că te-ai arătat fire mai presus de fire.
Bucură-te, că te-ai arătat materie mai presus de materie.
Bucură-te, tânărule, veselule si preafrumosule.
Bucură-te, începătorule de nevoință al lui Hristos preaalesule.
Bucură-te, înger în trup, care covârșești pe cei muritori.
Bucură-te, lumescule om, mai presus de lume cu mintea.
Bucură-te, că întru nevoință în chipul soarelui te-ai arătat.
Bucură-te, că, dupa fel, ca un înger te-ai înfățișat.
Bucură-te, adevărată lucrare a darului.
Bucură-te, curată nelucrare a firii.
Bucură-te, cel prin care credința s-a înălțat.
Bucură-te, cel prin care rătăcirea s-a stricat.
Bucură-te, Mare Mucenice Gheorghe!
Condacul 2
Vederile minții avându-le curățite, ai ales mai mult a pătimi pentru Ziditorul și împreună a muri cu El, decât a trăi și a avea vremelnică câștigare; căci ai dorit a te încununa cu cununa mucenicilor și a cânta Domnului: Aliluia!
Icosul 2
Gheorghe, de trei ori fericite, plugar al cinstirii de Dumnezeu te-ai arătat după numire; iar necinstirii dezrădăcinător, toată înșelăciunea idolilor din rădăcină smulgând-o. Pentru aceasta, vrednic ești a auzi de la toți acestea:
Bucură-te, semănătorul copacilor dreptei credințe.
Bucură-te, tăietorul neghinelor înșelăciunii.
Bucură-te, că ai smuls spinii idolilor.
Bucură-te, că ai semănat holda credinței.
Bucură-te, că pomi cu veselitoare roade ai adus lui Hristos.
Bucură-te, că pe mulți ai adus mântuiți lui Dumnezeu.
Bucură-te, purtătorule de grijă al sadurilor slujirii Treimii.
Bucură-te, tăietorul rădăcinilor credinței păgâne.
Bucură-te, cel ce ai arătat pământul cel neroditor.
Bucură-te, cel ce l-ai arătat lui Dumnezeu roditor.
Bucură-te, cel prin care nedumerirea s-a pierdut.
Bucură-te, cel prin care cunoștința de Dunmezeu a răsărit.
Bucură-te, Mare Mucenice Gheorghe!
Condacul 3
Din înălțime putere primind, te-ai arătat viteaz oștean nevoitorule al nestricatului Împărat Iisus, de stricăciosul împărat netemându-te; ci, de Dumnezeu luminat fiind, Domnului strigai așa: Aliluia!
Icosul 3
Având, o, purtătorule de biruință, ca o mare pavăză credința lui Hristos în inimă, ca un leu râvnind, în mijlocul nevoinței bărbătește ai stat, cu îndrăzneață cugetare. Pentru aceasta te binecuvântăm, zicând:
Bucură-te, începătorule de toată biruința al lui Dumnezeu.
Bucură-te, voievodule al lui Hristos.
Bucură-te, luptătorule nebiruit al credinței.
Bucură-te, de biruință purtătorule, mare nevoitorule al Duhului.
Bucură-te, preatare David, care ai omorât pe Goliat.
Bucură-te, preaviteazule Samson, care ai biruit pe cei de alt neam.
Bucură-te, al dreptei credințe în lupte biruitorule.
Bucură-te, al greșitei credințe puternic cioplitorule.
Bucură-te, că ești îmbogățit cu inimă de fier.
Bucură-te, că te lauzi cu piept de diamant.
Bucură-te, viteazul Crucii cel biruitor.
Bucură-te, uriașul credincioșilor, cel de cunună purtător.
Bucură-te, Mare Mucenice Gheorghe!
Condacul 4
După Ziditorul cu râvnă râvnind, ca Ilie de demult, tu însuți îndemnându-te, întru nevoințe ai intrat; că n-ai suferit a unge capul tau, Sfinte, cu untdelemnul păcătoșilor. Pentru aceea, vrednicia de voievod ai aruncat-o lor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 4
AIe slujitorilor de idoli defăimatoare porunci cele scrise împotriva creștinilor și a lui Hristos auzindu-le, purtătorule de lupte, cu sufletul te-ai rănit ca un următor al lui Hristos; pentru aceea, lumea și trupul disprețuind, auzi acestea:
Bucură-te, că ai urât bogația cea stricăcioasă,
Bucură-te, că ai împărțit bogăția aceasta săracilor.
Bucură-te, luptătorule împotriva îndulcirilor pământești.
Bucură-te, mai înaltule decât bunătățile cele materialnice.
Bucură-te, că ai călcat pe toata lumea cu picioarele.
Bucură-te, că ai disprețuit mărirea cea trecătoare.
Bucură-te, că ai trecut cu vederea floarea tinereții.
Bucură-te, că nu te-ai milostivit de frumusețea trupului.
Bucură-te, că nu ți-ai cruțat cu nimic viața.
Bucură-te, vrăjmașule neîmpăcat al trupului.
Bucură-te, că ai avut neîmpătimirea de către toate.
Bucură-te, că ai luat biruință peste patimile toate.
Bucură-te, Mare Mucenice Gheorghe!
Condacul 5
Dumnezeiască iubire ai avut în inima ta, Mucenice, și foc al dragostei celei către Hristos; de care, înfierbântându-ți-se mintea, îndumnezeit cu totul și înfocat te-ai făcut; și, pe toate acestea, de față ca un vis le-ai socotit, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 5
Către închinătorul de idoli, Dioclețian, zicea nevoitorul Gheorghe: Pentru ce întârzii, judecătorule, și nu-mi gătești în grabă toate chinurile? Căci pe toate sunt gata a Ie primi pentru Ziditorul meu. De aceea, auzi:
Bucură-te , nemăsurată iubire către Dumnezeu.
Bucură-te, înfocată dorință către Hristos.
Bucură-te, foc nestins al dragostei celei dumnezeiești.
Bucură-te, iubirea cea neîncetată a Stăpânului.
Bucură-te, că pe toate le-ai dat și pe Hristos L-ai cumpărat.
Bucură-te, că, pentru Dumnezeu, ai socotit desfătări toate cele dureroase.
Bucură-te, că ai biruit prin dor dorul trupului.
Bucură-te, că ai stins văpaia prin văpaie.
Bucură-te, primitorul bunei desfătări.
Bucură-te, cel ce duhovnicește iubeai și împreună asemenea erai iubit.
Bucură-te, cel ce de sineți cu totul te-ai înstrăinat.
Bucură-te, că de Hristos cu totul te-ai apropiat.
Bucură-te, Mare Mucenice Gheorghe!
Condacul 6
Cu totul s-a spăimântat tiranul de prea minunată bărbăție a ta, Mucenice Gheorghe, și de cuvintele tale detunându-se, peste uimit si fără de glas s-a făcut, căci nu avea ce sa zică, nici nu știa să cânte Domnului: Aliluia!
Icosul 6
Luminat, o, Mucenice, în auzul tuturor, în mijlocul luptei, ai strigat: Unul este Dumnezeu-Treimea: Tătăl și Fiul și Duhul Sfânt; și Hristos este Dumnezeu. Pentru aceasta, te binecuvântam pe tine, zicând:
Bucură-te, strălucite al Treimii propovăduitorule.
Bucură-te, vesel trâmbițător al credinței.
Bucură-te, privighetoare cu dulce glas și mult viersuitoare.
Bucură-te, rândunea cântătoare si răsunătoare.
Bucură-te, buze în cer tunătoare a Dumnezeirii lui Hristos.
Bucură-te, limbă de miere curgătoare a iconomiei lui Hristos.
Bucură-te, al cuvântării de Dumnezeu, propovăduitorule.
Bucură-te, ritor împodobit al credinței.
Bucură-te, sirenă atrăgătoare a Părintelui.
Bucură-te, psaltire a Duhului bine răsunătoare.
Bucură-te, cel prin care adevărul s-a arătat.
Bucură-te, cel prin care minciuna s-a înfruntat.
Bucură-te, Mare Mucenice Gheorghe!
Condacul 7
Mari, după tot chipul, sunt felurile chinurilor, pe care le-ai suferit, Mucenice; căci, numai cugetând cineva la ele, i se frânge chiar inima. Dar tu pe acestea le-ai suferit, cu bucurie cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 7
Tânăr cu vârsta, dar bătrân cu mintea, te-ai arătat, o, Mucenice Gheorghe; pentru aceea și chinurile cu bărbăție, ca și cum altul le-ar fi pătimit, le-ai suferit cu vitează cugetare; de aceea, cântăm ție unele ca acestea:
Bucură-te, că pântecele ți-a fost împuns cu ascuțișul suliței.
Bucură-te, că trupul cu vine de bou ți-a fost lovit.
Bucură-te, că ai fost bătut peste gură cu multe toiege.
Bucură-te, că ți-au fost legate mâinile cu lanțuri.
Bucură-te, că ai fost tras pe roata cea cu ascuțișuri.
Bucură-te, că pieptul tău cu pietre a fost strivit.
Bucură-te, că ai purtat încălțăminte înroșită în foc.
Bucură-te, că ai petrecut trei zile în groapa cu var.
Bucură-te, că ai băut înveninătoare băuturi.
Bucură-te, că ai locuit adeseori în temniță.
Bucură-te, că ai fost pus în sulițe prea ascuțite.
Bucură-te, că ai luat sfârșitul prin sabie.
Bucură-te, Mare Mucenice Gheorghe!
Condacul 8
Cu totul străine și preamărite sunt toate minunile câte ai facut, Mucenice Gheorghe, în luptele tale; și, după suferințe nenumărate, cu bărbăție mare și cu putere, dând laudă lui Dumnezeu, ai cântat: Aliluia!
Icosul 8
Purtătorule de chinuri, având în pieptul tău întreg pe Hristos, Cel ce este minunat între sfinți, prin acesta lucrai minunile cele înfricoșătoare și mai presus de minte; de care, noi înspăimântându-ne, cu mirare strigăm:
Bucură-te, cel ce vârfurile sulițelor ai nesocotit.
Bucură-te, cel ce ai biruit chinurile roții.
Bucură-te, că te-ai aratat mai tare decât varul.
Bucură-te, că ai învins puterea veninului.
Bucură-te, că din mormânt ai ridicat pe un mort de demult.
Bucură-te, că ai înviat boul lui Glicherie.
Bucură-te, cel ce ai izbăvit un copil din Bulgaria.
Bucură-te, cel ce ai scăpat un copil din Creta.
Bucură-te, cel prin care copilul a biruit.
Bucură-te, cel de care neguțătorii s-au oprit.
Bucură-te, cel ce ai primit stâlpul văduvei.
Bucură-te, că i-ai surpat pe zeii elinilor.
Bucură-te, Mare Mucenice Gheorghe!
Condacul 9
Pe tine toată firea îngerilor văzându-te stând în mijlocul luptei, tânăr și puternic prin Hristos, singur luptându-te, plesnind cu mâinile te laudă; și bucurându-se, pe Domnul slăvea, cântând: Aliluia!
Icosul 9
Ritor al dogmelor credinței fiind, de trei ori fericite, și minuni multe săvârșind, pe tine văzându-te popoarele pe pământ, către dumnezeiasca credință a lui Hristos se îndemnau, și se bucurau cu duhul, strigând ție unele ca acestea:
Bucură-te, priveliștea îngerilor.
Bucură-te, privirea oamenilor.
Bucură-te, îndulcirea puterilor cerești.
Bucură-te, veselia oamenilor pământești.
Bucură-te, că te-ai facut mărire cerului și pământului.
Bucură-te, că bucurie ai adus îngerilor și oamenilor.
Bucură-te, desfătarea frumoasă a lumii celei de sus.
Bucură-te, laudă dumnezeiască a lumii celei de jos.
Bucură-te, dulce strălucire a minților.
Bucură-te, dulce înfrumusețare a sufletelor.
Bucură-te, cel prin care Biserica se veselește.
Bucură-te, cel prin care toata lumea dănțuieste.
Bucură-te, Mare Mucenice Gheorghe!
Condacul 10
Ceata demonilor, văzându-te pe tine, Mucenice, că i-ai biruit pe ei prin luptă, căderea lor cu suspin amar o plângeau și acestea ziceau: Cum a biruit purtătorul de trup pe cei fără de trup și lui Dumnezeu cântă: Aliluia!
Icosul 10
Toiag de biruință mare și atotputernic ai ridicat asupra amăgirii elinilor; pentru aceasta și purtător de biruință te numești, Mucenice Gheorghe; de care noi, minunându-ne, spre laudă strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, pierzătorul demonilor.
Bucură-te, surpătorul elinilor.
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat pe idolii cei neînsuflețiți.
Bucură-te, cel ce ai vădit meșteșugirile lor.
Bucură-te, că ai înfruntat stăpâniri și începătorii.
Bucură-te, căci cu vărsarea sângelui tău pe leviatan l-ai înecat.
Bucură-te, cel ce focul amăgirii l-ai stins.
Bucură-te, cel ce lățirea politeismului ai restrâns-o.
Bucură-te, infricoșătorule arzător al capiștilor.
Bucură-te, preaputernicule sfărâmator al idolilor.
Bucură-te, cel din a cărui pricină satana suspină.
Bucură-te, cel prin care păgânismul oftează.
Bucură-te, Mare Mucenice Gheorghe!
Condacul 11
Cetele tuturor sfinților întâmpinau, o, Mucenice, sfânt sufletul tău, când se suia la ceruri, și cu îngerii cântare de biruință lui Dumnezeu strigau cu veselie, cântând împreună: Aliluia!
Icosul 11
Lumina cea neapusă a Sfintei Treimi o vezi nemijlocit, o, Gheorghe Mucenice, și te bucuri acum de bucuria cea adevărată, nesfârșită și negrăită, pentru chinurile ce ai suferit. Pentru aceasta, strig ție:
Bucură-te, că te desfătezi în viața cea fără de moarte.
Bucură-te, că te împărtășești de lumina cea negrăită.
Bucură-te, vorbitorule cu nematerialnicii îngeri.
Bucură-te, cel ce împreună petreci cu toți sfinții.
Bucură-te, că împreună ai patimit cu Hristos, Cel ce a pătimit mai înainte.
Bucură-te, că acum te-ai mărit împreună cu Cel ce S-a preaslăvit.
Bucură-te, cel ce ai dobândit împărăția cerurilor.
Bucură-te, cel ce te-ai împărtășit de veșnica mărire.
Bucură-te, cel ce porți cununa cea neveștejită.
Bucură-te, cel ce ai luat după dar îndumnezeirea.
Bucură-te, neîncetat-văzătorule al lui Dumnezeu.
Bucură-te, dumnezeiescule împreună-moștenitor al lui Hristos.
Bucură-te, Mare Mucenice Gheorghe!
Condacul 12
Dar ai luat, Mucenicule, de la Dumnezeu, a vindeca patimile sufletelor și ale trupurilor; pentru aceasta, dă-le pe acestea și nouă slujitorilor Bisericii tale, celor ce de amândouă suntem lipsiți, dar care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12
Cu cântări de psalmi serbând amintirea și luptele tale, Mucenice, te Iăudăm pe tine și te binecuvântam din suflet, ca pe un fierbinte apărător al lumii, și toți cu cântările, ca și cu buzele, sărutându-te, strigăm către tine:
Bucură-te, comoara cea nefurată a săracilor.
Bucură-te, mare apărător al văduvelor.
Bucură-te, binefăcătorule în felurite împrejurări al credincioșilor.
Bucură-te, doctorule fără de plată al bolnavilor.
Bucură-te, că te faci tuturor toate, pentru Hristos.
Bucură-te, că scapi pe toată lumea din nevoi.
Bucură-te, grabnic ajutătorule al celor în nevoi.
Bucură-te, dulce mângâietor al întristărilor.
Bucură-te, izvorule nesecat al minunilor.
Bucură-te, curgere neîncetată a darurilor.
Bucură-te, minunea Bisericii celei din Lida.
Bucură-te, rugătorule și mijlocitorule al tuturor.
Bucură-te, Mare Mucenice Gheorghe!
Condacul 13
O, Mucenice Gheorghe, nume dulce și scump tuturor credincioșilor, această scurtă laudă, ce o aducem ție, cu blandețe primește-o, și de tot felul de întâmplări ferește pe cei ce cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se repetă Icosul 1 si Condacul 1.