Pelerinaj la mănăstiri prahovene

Cu ajutorul lui Dumnezeu și binecuvântarea sfinților, în perioada 20-21 iunie 2016, Parohia Sf. Gheorghe Andronache a organizat un pelerinaj la mai multe mănăstiri din jud. Prahova, având ca partener Agentia Basilica a Patriarhiei Române.

Însoțiți de pr. Ioan Pantilimonescu, cei 50 de enoriași ai parohiei au plecat la drum, prima oprire fiind la mănăstirea Ghighiu, unde aceștia au luat parte la Sf. Liturghie oficiată cu prilejul sărbătorii Sf. Treimi. Următotorul popas s-a făcut la mănăstirea Zamfira, unde pelerinii și-au desfătat privirile admirând frumoasele icoane realizate de Nicolae Grigorescu. Cea de-a treia mănăstire vizitată a fost Crasna, unde credincioșii au fost cazați, prilej pentru a participa la frumoasele slujbele oficiate aici.

A doua zi de pelerinaj a fost rezervată pentru a vizita alte două mănăstiri de pe valea Teleajenului, Suzana și Cheia, precum și două mănăstiri de pe valea Prahovei, Caraiman și Sinaia.

Cele două zile de pelerinaj au constituit un bun prilej pentru a consolida legăturile duhovnicești dintre enoriașii parohiei, dar și o ocazie de pastorație și cateheză, apreciate de participanți ca binevenite și cu mult folos duhovnicesc.

Parohia Andronache susține educația

În contextul Anului omagial al educației tineretului ortodox, Parohia Andronache a organizat în data de 17 iunie 2016, în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 40, sector 2, București, o activitate extrașcolară dedicată consolidării cunoștințelor religioase, precum și a relațiilor dintre elevi, părinți, profesori și slujitorii Bisericii.

Activitatea, desfășurată în colaborare cu Agenția Basilica a Patriarhiei Române, a constat în vizitarea mai multor obiective laice și religioase. Însoțiți de preoții slujitori ai Parohiei Andronache, cei 40 de elevi din clasele a IV-a și a VI-a coordonați de doamna Ioana Dumitrașcu, profesor pentru învățământul primar, au vizitat mai întâi Casa memorială Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, unde li s-au împărtășit informații despre viața și opera cunoscutului compozitor, interpret și poet român.

Grupul de copii a vizitat apoi Peștera Muierilor, prilej cu care au aflat lucruri practice despre formarea acesteia și despre importanța păstrării și conservării bogățiilor naturale.
Trecând prin orașul Horezu, copiii au luat parte la un atelier de olărit, unde, un meșter local le-a arătat cum se crează diferite obiecte din lut.

Ziua nu se putea încheia fără a vizita cunoscuta mănăstire Hurezi, cea mai importantă ctitorie a Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Aici, maica ghid le-a oferit copiilor o lecție de istorie și artă sacră, vorbindu-le despre ansamblul monahal și despre ctitorul ei.
Toate aceste activități și-au atins obiectivul, elevii arătându-și interesul, bucuria și dorința de cunoaștere a unor locuri și lucruri noi, îmbogățindu-se astfel, cultural și spiritual.

Costurile aferente acestor activități au fost suportate integral de Parohia Andronache.

Biserica şi Şcoala din sufletul meu

„O mai bună înțelegere a nevoilor spirituale și intelectuale ale copiilor”, aceasta a fost motivaţia încheierii unui parteneriat pentru educaţia copiilor între Parohia „Sfântul Gheorghe”-Andronache şi Şcoala Gimnazială nr. 40 din Capitală. În cadrul activităţilor derulate a fost inclus şi proiectul „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“.
Datorită experienţei acumulate la activităţile educative derulate în cadrul parteneriatului dintre parohie şi şcoală, încheiat în luna martie a anului 2015, mai mulți copii de la Şcoala Gimnazială nr. 40 au fost cooptaţi să participe la o serie de ateliere de creaţie în cadrul proiectului „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“. „Pentru o mai bună înțelegere a nevoilor spirituale și intelectuale ale copiilor, punerea în practică a cunoștințelor religioase, promovarea valorilor creștine, manifestarea sentimentului religios, evidențierea impor­tanței orei de religie alături de celelalte discipline școlare, din luna ianuarie am implementat acest proiect, pe care l-am inclus în cadrul concursului de creaţie «Biserica şi Școala din sufletul meu» al Patriarhiei Române. Am abordat creaţii artistice, literare şi digitale, iar colaboratori au fost profesorul de religie şi profesori învăţători de la Şcoala Gimnazială nr. 40”, a precizat pr. Ioan Pantilimonescu, preot slujitor la biserica Parohiei „Sfântul Gheor­ghe”-Andronache, Protoieria Sector 2 Capitală.
„Mi-a plăcut cel mai mult că am mers la biserică şi mi-am petrecut timpul cu colegii. Am confecţionat mărţişoare cu drag şi sper că le-am adus o bucurie mămicilor şi bunicilor”, a mărturisit Xenia Elena Marin, din clasa a IV-a. „Copiii aşteaptă cu nerăbdare ziua când merg la biserică să picteze sau să se «joace cu nişte noduri», care se materializează în diferite forme. Am rămas adânc impresionată privindu-le chipurile liniştite, preocupate, dornice să plămădească frumosul cu mânuţele lor; ochiul îți întârzie asupra icoanelor pe sticlă şi asupra brăţărilor din noduri realizate de ei”, a spus Ioana Dumi­trașcu, profesoară pentru învăță­mântul primar.
Aceste activităţi educaţionale, a explicat profesorul de religie Titiana Curiman, de la Școala Gimnazială nr. 40, au menirea de a „pune accentul pe aspectul formativ al educaţiei, în înţelesul de structurare a caracterului şi dezvoltare a personalităţii copiilor, stimulându-i spre a-şi începe împlinirea, prin îmbinarea fericită dintre contemplaţie şi făptuire, cu ajutorul şi purtarea de grijă a Creatorului a toate”.
Atelierele de creație s-au desfăşurat de-a lungul lunii februarie, iar la final lucrările copiilor au fost expuse în cadrul unui eveniment caritabil. Sumele colectate, a precizat pr. Pantilimonescu, vor fi folosite la achiziţionarea de materiale didactice şi educative, ce vor fi distribuite copiilor de la Şcoala Gimnazială nr. 40 care au participat la acest proiect.

Sursa articol: Ziarul Lumina

Vernisajul expoziției „Lăsați copiii să vină la Mine”

În cadrul proiectului-concurs „Lăsați copiii să vină la Mine”, desfășurat în perioada ianuarie-martie 2016, la Parohia „Sf. Gheorghe” Andronache, duminică, 28 februarie a.c. a avut loc vernisajul expoziției „Lăsați copiii să vină la Mine”.
În cadul expoziției au fost prezentate creațiile artistice, literare și digitale, realizate de copiii din parohie, în colaborare cu Școala Gimnazială Nr. 40, București.
La invitația părintelui paroh Nicolae Dumitrașcu, după finalizarea Sf. Liturghii, cei peste 150 de participanți – părinți copii, bunici, profesori, coordonatori, invitați, s-au delectat cu privirea, admirând desene, colaje, icoane pe sticlă și pe lemn, poezii și rugăciuni, create cu multă pasiune și talent de copiii din parohie. Tinerii din Departamentul de copii și tineret al parohiei au asigurat buna desfășurare a evenimetului, oferind totodată celor prezenți ceai, cafea, produse de patiserie.
Cu acest prilej copiii au oferit celor prezenți mărțisoarele confecționate de ei în cadrul atelierelor de creație, primind în schimb emoții, zâmbete, felicitări și donații în bani. Sumele colectate vor fi direcționate către copiii implicați în proiect, în vederea achiziționării de materiale didactice și educative, unul din scopurile demersului creativ fiind sprijinirea educației și conștientizarea opiniei publice cu privire la aceasta.
Opiniile unora dintre cei implicați în proiect sunt edificatoare pentru a constata feed-back-ul pozitiv și încurajator:
Profesor religie Titiana Curiman, Școala Gimnazială, Nr. 40, București: Parteneriatele dintre Scoala si Biserica, evenimentele religioase, manifestarile crestine sunt foarte importante pentru elevi, ei au cel mai mult de castigat. Scopul lor este de dezvoltare a spiritului antreprenorial prin organizarea, promovarea şi valorificarea produselor activităţii desfăşurate, dar si acela de a mobilizare a comunităţii locale în scopul întrajutorării copiilor cu probleme sociale și familiale.
Marin Xenia Elena, clasa a IV-a: ,,Mie mi-a plăcut cel mai mult că am mers la Biserică și mi-am petrecut timpul cu colegii. Am confectionat mărțișoare cu drag si sper ca le-am adus o bucurie mămicilor si bunicilor.”
Calapod Lavinius David, clasa a IV-a: ,,Eu am fost impresionat de felul în care era aranjată biserica. Mi-a plăcut liniștea și felul în are am realizat mărțișoarele. La final am făcut o poză de grup și toți am plecat la școală fericiți pentru că ieșise din mânuțele noastre un mic mărțișor.”
Zaina Roberta, clasa a IV-a: ”Am participat cu drag la această activitate și m-am bucurat că am putut să fac o surpriză plăcută unor doamne ce îmi vor aprecia munca.”
Anghel Miruna, clasa a IV-a: ”A fost frumos, aglomerat. Mi-a plăcut mult. Sunt impresionată de cât de mulți am fost. Eu merg la biserică să pictez, dar de această dată am confecționat mărțișoare și felicitări pentru toate mamele și bunicile din parohia noastră.”
Bibliotecar Marilena Chiriță, Biblioteca Metropolitană, București: M-am alăturat inițiativei preoților slujitori Nicolae Dumitrașcu și Ioan Pantilimonescu, cu gândul că organizarea expoziției din cadrul concursului de creație “Lăsați copiii să vină la mine” va fi atât pentru elevii participanți, cât și pentru enoriașii Parohiei Andronache prilej de bucurie, de cunoaștere și de o mai bună înțelegere a nevoilor spirituale ale copiilor noștri. M-au impresionat picturile, desenele și rugăciunile din sufletul lor de copil!
Preoții slujitori ai Bisericii „Sf. Gheorghe” Andronache mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect și celor care l-au sprijinit, într-un fel sau altul, încredintându-i de întreaga considerație, rugându-L pe Dumnezeu să le dăruiască pace, bucurie, sănătate și împliniri duhovnicești.

[nggallery id=20]

„O poveste de Crăciun”

 

Joi, 17 decembrie 2015, în biserica Sf. Gheorghe – Andronache, a avut loc un miniconcert de colinde și prezentarea unei scenete, în colaborare cu Școala Gimnazială nr. 40.
Întrucât  mai sunt puține zile până la sărbătoarea Nașterii Domnului, elevii clasei a IV-a A, coordonați de doamna Ioana Dumitrașcu, profesor pentru învățământul primar, au devenit pentru scurt timp vestitori și mărturisitori ai iubirii lui Dumnezeu revărsată peste creația sa, prin trimiterea în lume a Fiului Său.
Astfel, copiii au interpretat colinde, au recitat poezii și au pus în scenă „O poveste de Crăciun”, adaptare după opera omnimă a lui Charles Dickens, reușind să-i emoționeze și să-i bucure pe părinții și enoriașii prezenți în număr mare la eveniment.
Preoții slujitori, Nicolae Dumitrașcu și Ioan Pantilimonescu, au apreciat entuziasmul și talentul celor mici, subliniind importanța colaborării dintre parohie și școală și coeziunea dintre părinți și biserică, prilejuită de această acțiune.
La final, copiii au fost răsplătiți cu dulciuri.

[nggallery id=17]

Cei mici au primit Sfintele Taine

În dimineața zilei de 16 decembrie 2015, elevii claselor pregătitoare, I și a II-a, însoțiți de doamnele învățătoare și de profesorul de religie, au venit în sfânta biserică pentru a se împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, așa cum fac, de obicei, înaintea marilor sărbători.
Cu această ocazie, preoții slujitori ai bisericii, i-au binecuvântat, le-au oferit un cuvânt de învățătură și i-au încurajat în dobândirea unei educații bune, precum și în participarea la ora de religie. La plecare, copiii au primit dulciuri.

[nggallery id=16]

Daruri pentru copii

Miercuri, 16 decembrie 2015, Parohia „Sf. Gheorghe” Andronache a desfășurat o activitate social-filantropică, adresată copiilor proveniți din familii nevoiașe, din cadrul parohiei.  Acțiunea a fost posibilă datorită ajutorului financiar dat de enoriașii parohiei, în urma colectei desfășurată în duminicile postului Crăciunului.
Prezenți în biserică, cei peste 20 de copii invitați, au primit darurile pregătite  – alimente și dulciuri, oferite cu drag de preoții slujitori ai bisericii. Mulțumirea copiilor a fost exprimată prin interpretarea unui colind.

[nggallery id=15]

Atelier de creație

Marți, 8 decembrie 2015, în biserica Sf. Gheorghe – Andronache, s-a desfășurat un atelier de creație, în colaborare cu Biblioteca Metropolitană București și cu Școala Gimnazială nr. 40.
Apropierea sărbătorii Nașterii Domnului ne-a motivat sa-i chemăm în sfânta biserică pe elevii clasei a IV-a A, coordonați de profesor pentru învățământul primar Ioana Dumitrașcu, unde, sub atenta îndrumare a doamnelor Marilena Chiriță, Cristina Deneș și Florența Ivan, au realizat decorațiuni pentru pomul de Crăciun și colaje pe hârtie cu tematică specifică sărbătorii Nașterii Domnului. Copiii sunt așteptați săptămâna viitoare să împodobească bradul cu decorațiunile pregătite și să ne colinde. La final, copiii au fost rasplătiți cu dulciuri și iconițe.
Noi, preoții slujitori de la Parohia Sf. Gheorghe Andronache, ne arătăm disponibilitatea de a continua astfel de activităti și de a promova în rândul copiilor și al tinerilor valorile credinței ortodoxe străbune, cu nădejdea că la rândul lor vor fi mărturisitori prin faptă și cuvânt ai acestora.

[nggallery id=14]

Pelerinaj în Dobrogea

Cu câteva zile înainte de sfârșitul lunii noiembrie, 50 de enoriași ai Parohiei „Sf. Gheorghe” Andronache, au luat parte la un pelerinaj, la trei dintre mănăstirile Dobrogei, cu dorința de a păși pe urmele „celui dintâi chemat”, Sf. Apostol Andrei.
În colaborare cu Agenția de turism Basilica, a Patriahiei Române, însoțiți de cei doi preoți slujitori ai bisericii, Nicolae Dumitrașcu și Ioan Pantilimonescu, enoriașii Parohiei „Sf. Gheorghe” Andronache, au plecat la drum, cu mult entuziasm și determinare, deși vremea se artăra oarecum potrivnică unui pelerinaj – ploua torențial.     După patru ore de mers cu autocarul, aceștia  au ajuns la primul obiectiv – Mănăstirea Peștera Sf. Ap. Andrei. Și pentru că ploaia s-a oprit și soarele a zâmbit timid de după nori, pelerinii s-au putut închina și ruga în voie, atât în peștera unde se crede că a locuit fratele Sf. Ap. Petru, pe perioada cât a propovăduit în Schiția Mică (Dobrogea de azi), cât și la celelalte două biserici ale mănăstirii.
Cea de-a două oprire s-a făcut la o mănăstire nou construită, Lipnița, închinată Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Mc. Dasie (20 noiembrie). După ce s-au închinat și s-au rugat în fața sfinelor icoane și a sfintelor moaște, pelerinii au ascultat cu interes relatările maicii-ghid referitoare la istoricul mănăstirii și totodată au primit și cuvânt de folos duhovnicesc.
Ultimul obiectiv al pelerinajului a fost Mănăstirea Dervent, o mai veche vatră monahală din acest ținut, construită pe locul muceniciei a trei tinere și a unui preot  din perioada persecuțiilor romane, loc marcat de patru cruci de piatră, crescute din pământ, dintre care astăzi se mai păstrează doar două.
Cu toate că programul nu a inclus mai multe mănăstiri, cele trei locuri sfinte vizitate au oferit pelerinilor Parohiei „Sf. Gheorghe” Andronache prilejul de a se bucura că au ajuns acolo unde a predicat și a stat pentru  vreme primul apostol al Domnului sau că au vizitat locașuri de cult construite cu mult efort dar și cu multă evlavie de oameni credicioși și darnici. Acest pelerinaj a fost un nou plilej de apropiere între credincioșii parohiei, o ocazie bună de catehizare și de îmbogățire duhovnicească, bine venită, acum, în postul Nașterii Domnului.

[nggallery id=13]

Pelerinaj în Dobrogea

Cu câteva zile înainte de sfârșitul lunii noiembrie, 50 de enoriași ai Parohiei „Sf. Gheorghe” Andronache, au luat parte la un pelerinaj, la trei dintre mănăstirile Dobrogei, cu dorința de a păși pe urmele „celui dintâi chemat”, Sf. Apostol Andrei.
    În colaborare cu Agenția de turism Basilica, a Patriahiei Române, însoțiți de cei doi preoți slujitori ai bisericii, Nicolae Dumitrașcu și Ioan Pantilimonescu, enoriașii Parohiei „Sf. Gheorghe” Andronache, au plecat la drum, cu mult entuziasm și determinare, deși vremea se artăra oarecum potrivnică unui pelerinaj – ploua torențial.     După patru ore de mers cu autocarul, aceștia  au ajuns la primul obiectiv – Mănăstirea Peștera Sf. Ap. Andrei. Și pentru că ploaia s-a oprit și soarele a zâmbit timid de după nori, pelerinii s-au putut închina și ruga în voie, atât în peștera unde se crede că a locuit fratele Sf. Ap. Petru, pe perioada cât a propovăduit în Schiția Mică (Dobrogea de azi), cât și la celelalte două biserici ale mănăstirii.
    Cea de-a două oprire s-a făcut la o mănăstire nou construită, Lipnița, închinată Sf. Ioan Botezătorul și Sf. Mc. Dasie (20 noiembrie). După ce s-au închinat și s-au rugat în fața sfinelor icoane și a sfintelor moaște, pelerinii au ascultat cu interes relatările maicii-ghid referitoare la istoricul mănăstirii și totodată au primit și cuvânt de folos duhovnicesc.
    Ultimul obiectiv al pelerinajului a fost Mănăstirea Dervent, o mai veche vatră monahală din acest ținut, construită pe locul muceniciei a trei tinere și a unui preot  din perioada persecuțiilor romane, loc marcat de patru cruci de piatră, crescute din pământ, dintre care astăzi se mai păstrează doar două.
    Cu toate că programul nu a inclus mai multe mănăstiri, cele trei locuri sfinte vizitate au oferit pelerinilor Parohiei „Sf. Gheorghe” Andronache prilejul de a se bucura că au ajuns acolo unde a predicat și a stat pentru  vreme primul apostol al Domnului sau că au vizitat locașuri de cult construite cu mult efort dar și cu multă evlavie de oameni credicioși și darnici. Acest pelerinaj a fost un nou plilej de apropiere între credincioșii parohiei, o ocazie bună de catehizare și de îmbogățire duhovnicească, bine venită, acum, în postul Nașterii Domnului.
[nggallery id=13]

Parteneriat biserică-școală în Parohia Andronache

În primăvara acestui an, Parohia Andronache, din Protoieria Sector 2 Capitală, a semnat un parteneriat de colaborare cu Școala Gimnazială nr. 40, sector 2, București, în vederea asigurării unei mai bune educații religioase pentru copiii și tinerii din parohie și, totodată, în susținerea orei de religie în școală.
    Pentru ca obiectivele acestui parteneriat să fie puse în practică, preoții slujitori de la parohia Andronache, Nicolae Dumitrașcu și Ioan Pantilimonescu au propus organizarea unui pelerinaj la mai multe mănăstiri și muzee, costurile fiind asigurate de parohie.
Astfel, în ziua de 29 septembrie 2015, un grup de 46 de copii de la clasele a III-a și a IV-a, însoțiți de cadre didactice – profesori învățători, profesor de religie, precum și de cei doi preoți slujitori la biserica Sf. Gheorghe Andronache, au pornit la drum pentru a descoperi practic noi cunoștințe sau pentru a le sistematiza pe cele deja învățate, cu privire la locașurile de cult, la slujbe, la învătături de credință și multe altele.
    Cel dintâi obiectiv a fost mănăstirea Ghighiu, unde copiii au participat parțial la Sf. Liturghie, s-au închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului (Siriaca) și au ascultat câteva referințe privind istoricul mănăstirii dar și sfaturi folositoare pentru viața unui mic creștin. Apoi, copiii au vizitat Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din Ploiești, unde, cu ajutorul ghidului, au făcut o incursiune în timp, observănd cu atenție instrumentele de măsurare a timpului – adevărate opere de artă. Itinerariul a continuat cu vizitarea mănăstirii Zamfira, prima biserică pictată de Nicolae Grigorescu, unde copiii au ascultat cu mult interes sfaturile maicii ghid. Următoarea oprire a fost la Posada, unde îi aștepta Muzeul Cinegetic, ale cărui exponate i-au încântat și bucurat nespus pe copii. Aceștia au primit din partea ghidului o mulțime de informații interesante despre animalele prezente în expoziție. Cea de-a treia mănăstire vizitată a fost Sinaia, ctitoria spătarului Mihail Cantacuzino (1695), unde copiii s-au rugat și au aprins lumănari. Pentru că se afla foarte aproape, grupul de mici pelerini a pornit într-o scurtă drumeție spre castelul Peleș, reședința regelui Carol I și a succesorilor lui, pe care au putut-o admira de aproape. Acesta fiind ultimul punct al călătoriei, copiii s-au întors acasă plini de emoții și amintiri frumoase.
    Acest pelerinaj a oferit tuturor celor implicați, preoți, profesori, elevi, părinți, prilejul unei mai bune cunoașteri, al înțelegerii nevoilor spirituale și intelectuale a copiilor, al punerii în practică a cunoștințelor religioase, al promovării valorilor creștine, al manifestării sentimentului religios,  al evidențierii importanței orei de religie alături de celelalte discipline din trunchiul comun.
    Prin preoții slujitori, Parohia Andonache este implicată activ în educația copiilor și tinerilor din cadrul ei, în promovarea credinței dreptmăritoare în rândul celor mici, și dorește să extindă și să diversifice astfel de activități, mai ales că beneficiarii ei sunt foarte încântați și dornici să participe la ele cu entuziasm și determinare.
[nggallery id=11]

Darurile elevilor pentru copiii suferinzi

La sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie, Parohia Andronache din Bucureşti, Protopopiatul Sector 2 Capitală, a desfăşurat proiectul misionar-filantropic „Daruri din suflet de copil“, la care au participat copiii şi tinerii din grupurile de cateheză ale parohiei.
Începutul de primăvară i-a inspirat pe slujitorii, copiii şi tinerii de la Parohia Andronache să organizeze un mic proiect de ajutorare a semenilor, dar şi de cunoaştere a nevoilor, suferinţelor şi aşteptărilor acestora. Astfel, la sfârşitul lunii februarie, aproximativ 60 de elevi din grupele de cateheză ale parohiei au realizat manual mărţişoare şi felicitări. „Elevii care au participat la acest proiect provin în majoritate de la Şcoala Generală nr. 40 din apropierea bisericii noastre. Aceştia au realizat mărţişoare şi felicitări din materiale textile şi ecologice pe care le-au oferit la începutul primăverii doamnelor din parohie. În schimbul darului primit, unii credincioşi au oferit donaţii pentru sprijinirea acestui proiect filantropic“, ne-a spus părintele Ioan Pantilimonescu, slujitor la Biserica Andronache.
La suma de bani strânsă a contribuit şi Parohia Andronache, astfel că s-au putut achiziţiona mai multe daruri. Pe 19 martie, organizatorii proiectului au mers la Institutul Clinic Fundeni din Capitală şi au oferit pachete cu daruri copiilor internaţi acolo, au vorbit cu ei, i-au încurajat şi le-au transmis dragostea şi gândurile bune ale copiilor de la Biserica Andronache. „În calitate de coordonator al acestui miniproiect, consider că impactul pe care l-a avut asupra celor implicaţi a fost unul puternic, făcându-i pe copiii şi tinerii din Parohia Andronache să conştientizeze datoria şi în acelaşi timp bucuria de a dărui, de a oferi în dar ceva făcut de ei, de a aduce lumină şi speranţă în viaţa unor oameni greu încercaţi“, ne-a spus părintele Ioan Pantilimonescu.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul părintelui paroh Nicolae Dumitraşcu de la Biserica Andronache şi al cadrelor didactice de la Şcoala Generală nr. 40. „Profesorul de religie alături de preotul bisericii din apropiere trebuie să construiască situaţii de învăţare favorabile fiecărui elev, respectând ritmul propriu şi asigurând progresul individual al elevilor“, ne-a spus Titiana Curiman, profesor de religie. „Elevii clasei a III-a A şi-au pus mintea, sufletul, răbdarea, puterea mâinilor în confecţionarea mărţişoarelor. Au conştientizat faptul că prin colectarea unor bănuţi vor aduce bucurie, zâmbete, pentru o clipă, copiilor aflaţi în suferinţă de la Institutul Clinic Fundeni“, ne-a spus Ioana Dumitraşcu, profesor învăţământ primar. Aproape toţi elevii implicaţi în proiect au întrebat: „Când vom mai participa la o astfel de activitate?“  „Am participat la acest proiect cu inima deschisă deoarece am făcut o faptă bună, am realizat că un mărţişor poate însemna foarte mult pentru un copil sărman, bolnav sau o persoană în vârstă“, a spus  eleva Ana Maria Pârvulescu. „Mi-ar plăcea să mai ajut şi altă dată oameni sărmani. M-am bucurat că au fost implicaţi atâţia copii. A fost un sentiment minunat“, a spus eleva Mery Coşeru.Sursa: http://www.ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/darurile-elevilor-pentru-copiii-suferinzi

Pelerinaj la mănăstiri dâmbovițene și argeșene

 

Anul acesta a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi” pentru a sublinia o dată în plus vocația misionară a bisericii în ansamblul ei și a păstorilor și păstoriților ei în particular.
Pe lângă activitățile specifice propovăduirii cuvântului Evangheliei (sfinte slujbe, predici, cuvântări, cateheze etc.) pe care preoții Parohiei „Sf. Gheorghe” Andronache le săvărșesc cu diferite ocazii, aceștia au propus enoriașilor să participe la un pelerinaj la mai multe mănăstiri din jud. Dâmbovița și Argeș, pentru a arăta colaborarea dintre parohie și mănăstire și mai mult, pentru a crea un prilej deosebit în vederea unei activități misionare cât mai productive.
În acest scop, în data de 6 octombrie 2015, preoții Nicolae Dumitrașcu, parohul Parohiei „Sf. Gheorghe” Andronache și, Ioan Pantilimonescu, în colaborare cu Agentia Basilica a Patriarhiei Române, împreună cu un grup de 48 de enoriași au plecat dis de dimineață spre locașurile sfinte aflate în itinerariul pelerinajului. Prima mănăstire vizitată a fost Nucet (jud. Dâmbovița), ctitorită la anul 1501 de pârcălabul Gherghina împreună cu soția sa Neaga. După ce s-au închinat în biserică și au ascultat istoricul și îndemnurile maicii starețe, credincioșii au mers la „fântâna cu leac”, aflată la mică distanță de mănăstire.
Trecând prin vechea cetate de scaun a Țării Românești – Târgoviște, pelerinii s-au oprit la Mănăstirea Dealu, frumoasa ctitorie a lui Radu cel Mare dintre 1499-1501, a cărei pictură, realizată mai întâi de Dobromir din Târgoviște, a fost înlocuită, din cauze obiective, de o alta, executată cu măiestrie de arhim. Sofian Boghiu. Și aici, indicațiile ghidului, receptate cu interes de pelerini, au arătat importanța duhovnicească, artistică și culturală pe care această mănăstire a avut-o de-a lungul secolelor. Nu au fost ocolite nici muzeul și nici paraclisul mănăstirii.
La câțiva kilometri distanță se află o altă mănăstire cu renume în zonă, și anume, Viforâta, ctitorie de la 1530-1532 a lui Vlad Înecatul, restaurată întegral de Matei Basarab și repictată prin grija deosebită a Doamnei Marica Brâncoveanu. Aici, pelerinii au fost primiți cu mult drag de maica Ștefania care le-a împărtășit atât din istoricul locașului de cult cât și din învătăturile pioase primite, la rândul ei, de la monahii cu viață îmbunătățită.
Mergând în sus pe cursul râului Dâmbovița și, lăsând de o parte Mănăstirea Cetățuia, veche strajă duhovnicească a acestor locuri, pelerinii au ajuns la una dintre cele mai vechi mănăstiri rupestre din jud. Argeș, anume, Mănăstirea Nămăiești, ale cărei începuturi se pierd în negura istoriei. O mare bucurie au simțit credincioșii când s-au apropiat și s-au rugat cu credință sinceră icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adăpostită de secole în această vatră monahală.
Continuând călătoria pe drumul sinuos care leagă orașele Câmpulung și Curtea de Argeș, și admirând peisajul multicolor al începutului de toamnă, pelerinii parohiei Andronache au ajuns, în cele din urmă, la cea mai cunoscută mănăstire a Țării Românești – Curtea de Argeș. Admirând perfecțiunea arhitecturală și decorativă a ctitoriei Sf. Voieod Neagoe Basarab, aceștia s-au închinat și s-au rugat, mulțumind lui Dumnezeu că i-a învednicit să vadă sau să revadă o biserică atât de frumoasă. O bucurie duhovnicească la fel de însemnată au avut-o și la întâlnirea cu moștele Sf. Filofteia, adăpostite în paraclisul mănăstirii.
Pelerinajul s-a încheiat după căderea întunericului, când pelerinii s-au întors acasă, încărcați de o bucurie duhovnicească evident vizibilă pe fețele lor, mai liniștiți în gânduri, mai încrezători în năzuințele lor, mai aproape de Dumnezeu și unii de alții, dornici de repeta o astfel de experiență, spirituală și culturală de o potrivă, cât mai curând.
[nggallery id=12]

Biserica susține educația

 
Este binecunoscută vocația Bisericii, manifestată dintotdeauna și pretutindeni, de a educa oamenii conform principiilor morale și religioase care decurg din Evanghelia Cuvântului lui Dumnezeu. Bineînteles, atenția Bisericii nu s-a oprit doar la adulți, ci s-a îndreptat cu aceeași convingere și către cei mai mici dintre creștini, copii de toate vârstele, care primesc, prin binecuvântarea ei, o educație religioasă în școli și licee, profesorii de religie fiind astfel „apostolii„ care vestesc cuvântul Domnului în mediul școlar.
Biserica noastră s-a implicat nu doar în susținerea educației religioase în școala din parohie, ci în susținerea educației în general, stiut fiind faptul că un bun creștin este un om educat. În acest sens, astăzi, 14 obtombie 2015, 30 de elevii ai Școlii Gimnaziale Nr. 40, însoțiti de doamna profesoară Ioana Dumnitrașcu, au venit la Sfânta Biserică, unde preoții slujitori le-au oferit câte un rucsac cu rechizite școlare (caiete, stilouri, creioane, rigle, acuarele etc.). În cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul Sf. Liturghii, oficiate cu prilejul sărbătorii Sf. Cuv. Parascheva, părintele Nicolae Dumitrașcu, parohul bisericii Sf. Gheorghe Andronache, a subliniat importanța educației în societate, dar mai mult, facilitarea accesului la educație, mai ales pentru copiii proveniți din familii cu dificultăți. Singura multumire pe care o așteptăm de la ei este să învețe bine și să stie că în Biserică vor găsi mereu sprijin pentru nevoile lor.
De asemenea, toți elevii claselor pregătitoare și I au primit gratuit din partea parohiei Andronache, la început de an școlar, fișele de lucru (auxiliare) pentru  ora de Religie, ca un sprijin în plus, în demersul didactic.
Mulțumim enoriașilor parohiei Andronache, fără de care nici un proiect pe care ni-l propunem nu poate fi pus în practică. Dumnezeu să binecuvinteze osteneala lor și să facă să rodească în sufletele tuturor școlarilor învățătura cea bună a Evangheliei Fiului Său, „spre bucuria părinților lor și slava Sfintei noastre Biserici”.

20151014_121104 20151014_121606

Pelerinaj 1-2 iuinie 2015

 

 
La început de vară, în primele două zile ale lunii iunie, cu emoție și bucurie duhovnicească, 50 de enoriași ai parohiei Andronache, au luat parte la un pelerinaj, mult așteptat, la căteva mănăstiri – emblemă a spirituaității și culturii românești.
Cu sprijinul părintelui paroh Nicolae Dumitrașcu, în colaborare cu Agenția de turism Basilica a Patriarhiei Române, pelerinii parohiei Andronache, însoțiți de preotul Ioan Pantilimonescu, au parcurs itinerariul prestabilit al pelerinajului. Plecând din fața bisericii, unde pelerinii s-au rugat pentru reușita călătoiei lor, aceștia s-au oprit mai întâi la mănăstirea Sinaia, ctitoria Spătarului Mihail Cantacuzino (1695), unde au participat la Sf. Liturghie oficiată cu prilejul hramului bisericii mari a mănăstirii – Sf. Treime. După acest popas duhovnicesc, foarte potrivit pentru un pelerinaj, credincioșii s-au îndreptat spre o altă mănăstire binecuvântată, o adevărată vatră de spiritualitate ortodoxă și cultură românească, și anume, mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus. Ctitorie a Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1699) și a Mitropoliților Ardealului, Nicolae Bălan și Antonie Plămădeală, biserica și întreg ansamblul monahal au creat în sufletele pelerinilor stări sufletești de o adâncă trăire duhvnicească. De aici autocarul cu pelerini s-a îndreptat spre Sibiu unde s-a vizitat catedrala mitropolitană, ridicată în 1904, un edificiu deopotrivă împunător și încântător, replică la scară a catedralei Sf. Sofia din Constantinopol. Trecând prin Piața Mare din Sibiu, pelerinii s-au îmbarcat din nou în autocar cu destinația Deva, unde au rămas până a doua zi.
Dis de dimineață, având experiența duhovnicească atât de vie și motivantă din ziua precedentă, pelerinii au plecat spre mănăstirea Prislop, ctiorie a Sf. Nicodim de la Tismana (sec. al XIV-lea) și a Domniței Zamfira (sec. al XVI-lea). Aici pelerinii s-au închinat și rugat la crucea părintelui Arsenie Boca, un mare duhovnic al românilor, care nu mai are nicio nevoie de prezentare și, s-au recules în grota săpată în stâncă de Sf. Ioan de la Prislop, un sfânt care a pustnicit în acest loc în sec. al XV-lea. De aici pelerinii au plecat cu și mai multă încărcătură duhovniească spre următorul popas al itinerariului lor, și anume, ctitoria domnitorului Mircea cel Bătrân – mănăstirea Cozia (1388). După ce au admirat frumusețea și armonia ansamblului monastic de pe valea Oltului și au primit o lecție de istorie a locașului de cult de la părintele ghid al mănăstirii, pelerinii s-au urcat în autocar pentru a merge spre ultimul monument eclesiastic aflat în program, anume, mănăstirea Cotmeana, jud. Argeș, ctitorie a dmnitorului Radu I (sec. al XIV-lea), se pare, cea mai veche așezare monahală din Țara Românească.
Având în suflete și în minte toate aceste experiențe duhovnicești și culturale în a celași timp, pelerinii parohiei Andronache s-au întors acasă încântați și plini de bucurie sfântă, dornici de a mărturisi și altora experiența lor, dar și  nerăbdători de a participa și la alte pelerinaje, spre folosul lor duhovnicesc.
[nggallery id=10]

Copiii au încondeiat ouă de Paști

 
În dimineața zilei de 8 aprilie 2015, însoțiți de doamna învățătoare Ioana Dumitrașcu, elevii clasei a III-a A de la Școala Gimnazială 40, au venit în sfânta biserică, pentru a participa la activitatea de încondeiere a ouălor de Paști. Sub îndrumarea atentă a doamnei învățătoare și a preoților slujitori, copiii și-au concentrat atenția și talentul pentru a realiza mici „opere de artă” pe suprafața ouălor, astfel încât să transmită prin intermediul acestora mesajul pascal al Înviereii Domnului. După ce vor fi sfințite în noaptea de Sf. Paști, ouăle încondeiate vor fi oferite credincioșilor prezenți la slujbă. Asemenea îngerilor care, în dimineața Învierii Mântuitorului din morți, au vestit femeilor mironosițe minunea petrecută, copiii parohiei noastre, înțeleg să aducă un strop de bucurie și un zâmbet celor care vor primi darul lor.
[nggallery id=9]

Finalizare proiect „Daruri din suflet de copil”

 

Ca orice lucru bun început, acesta trebuie sa aibă și o finalizare. Determinarea copiilor implicați în miniproiectul cu caracter misionar-filantropic „Daruri din suflet de copil”, desfășurat în cadrul parohei Andronache, precum și generozitatea enoriașilor noștri, ne-a motivat pe noi, slujitorii bisericii Sf. Ghoerghe, Andronache, să fim alături de ei, în finalizarea acestui proiect.
Alături de suma colectată de la credincioși s-a adăugat și o contribuție însemnată din partea unor sponsori, ceea ce ne-a oferit suportul material pentru a achiziționa diferite obiecte sau dulciuri (medicamente, materiale de igienă personală, dulciuri, cărți de colorat, creioane colorate, pixuri, periuțe și pastă de dinți, icoane) pentru copiii internați în Secția de Pediatrie a Spitalului Clinic Fundeni.
Cu implicarea directă a doamnei preotese Ioana Dumitrașcu, profesor învățător la Școala Gimnazială nr. 40, ai cărei elevi s-au implicat activ pe parcursul desfășurării acestui proiect, în  data de 19 martie 2015, am mers la Spitalul Clinic Fundeni, Secția de Pediatrie, unde am oferit darurile pregătite celor 25 de copii internați aici, aducând astfel o rază de bucurie atât lor, cât și părinților lor.
Suntem convinși că, în acest fel, i-am sensibilizat pe copiii parohiei Andronache, dar și pe enoriașii noștri, în a fi mai atenți la nevoile celor vulnerabili de lângă noi, și a împlini, în consecință, chemarea evanghelică la iubirea aproapelui.
[nggallery id=8]

„Daruri din suflet de copil” – miniproiect misionar-filantropic

 

Patriarhia Română, prin Sectorul teologic educaţional, organizează în acest an un concurs naţional de miniproiecte misionar-filantropice, intitulat „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“. Concursul se adresează în special copiilor, cu scopul de a-i învăţa menirea ajutorării semenilor aflaţi în suferinţă.
Concursul îşi propune cultivarea dragostei faţă de semeni şi educarea copiilor în sensul ajutorării semenilor aflaţi în suferinţă: bătrâni bolnavi, singuri, copii abandonaţi sau în situaţii speciale, familii sărace ş.a. Miniproiectele misionar-filantropice se adresează copiilor din grupele de cateheză „Hristos împărtăşit copiilor!“, dar şi preoţilor şi profesorilor de religie, iar prin implementarea lor se doreşte „cultivarea relaţiei dintre parohie şi mănăstire, dezvoltarea activităţilor cu caracter misionar în mănăstiri, respectând caracterul misionar al Anului omagial, dar şi sfera cateheticii, în care se organizează concursul“.
Drept urmare, parohia Andronache s-a implicat în acest proiect national, mai ales că s-a constatat o deschidere deosebită a copiilor din parohia noastră faţă de activităţile catehetice la care au participat până în prezent.
Cu sprijinul preotului paroh Nicolae Dumitraşcu şi sub coordonarea preotului Ioan Pantilimonescu, precum şi în colaborare cu doamna Titiana Curiman, profesor de religie la Şcoala Gimnazială Nr.40, miniproiectul misionar-filantropic pe care l-am denumit „Daruri din suflet de copil”, a început să capete contur şi să îşi atingă în mare parte obiectivele.
Astfel, copiilor care fac parte din grupele de cateheză „Hristos împărtăşit copiilor!” li s-au adus la cunoştinţă coordonatele proiectului. Aceştia şi-au manifestat imediat dorinţa de a participa la un astfel de proiect şi de a veni în întâmpinarea celor aflaţi în suferinţă.
Am stabilit împreună că beneficiarii acestui miniproiect vor fi copiii de la secţia de Pediatrie a Spitalului Fundeni. Pentru a putea strânge banii necesari achiziţionării de produse care să le fie de folos copiilor bolnavi, am decis să realizăm mărţişoare pe care să le valorificăm. Pe parcursul a două zile, 19 şi 20 februarie 2015, elevi din clasele a III-a, a IV-a şi a VI-a, însoţiţi de doamna învăţătoare Ioana Dumitraşcu şi de doamna profesoară de religie Titiana Curiman, au realizat peste 100 de mărţişoare din diverse materiale (hârtie colorată, seminţe, polistiren, material textile ş.a.), dând dovadă de pricepere, dar mai ales determinare în atingerea scopului minipropiectului. Cele mai  frumoase mărţişoare au fost expuse pe un panou în interiorul bisericii noastre.
Duminică, 22 februarie 2015, o parte din copiii care au realizat aceste mărţişoare le-au oferit credincioşilor, în biserică, la sfârşitul Sfintei Liturghii, iar aceştia au făcut donaţii substanţiale, înţelegând scopul proiectului şi apreciind efortul şi talentul copiilor.
În prezent, acţiunea de strangere de fonduri continuă, urmând ca în zilele următoare să achiziţionăm cele propuse, pe care le vom oferi copiilor internaţi în secţia de Pediatrie a Spitalului Fundeni.
Noi, preoţii bisericii, dar şi credincioşii care cunosc deja activitatea copiilor implicaţi în acest miniproiect misionar-filantropic, suntem convinşi de utilitatea lui, de beneficiile spirituale pe care acesta le aduce copiilor, care, astfel, învaţă practic ce înseamnă „să-ţi iubeşti aproapele”, ce înseamnă să te implici în suferinţa semenilor tăi.
[nggallery id=7]

Programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”

 

Cu sprijinul părintelui paroh Nicolae Dumitraşcu, în colaborare cu Şcoala Gimnazială nr.40, reprezentată prin doamna profesoară de religie Titiana Curiman, şi sub coordonarea preotului Ioan Pantilimonescu, în cadrul parohiei Andronache, se desfăşoară săptămânal proiectul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor”. În acest sens, elevi din clasele primare şi gimnaziale, însoţiţi de doamna profesoară de religie vin în sfânta biserică, unde părintele Ioan Pantilimonescu, având o experienţă didactică şi pedagogică de 18 ani în predarea religiei, le stârneşte curiozitatea în scopul descoperirii de noi cunoştinţe despre învăţătura de credinţă a Bisericii Ortodoxă, le insuflă dragostea faţă de Hristos şi Evanghelia Sa, faţă de Biserică şi patrie, îi formează în spiritul valorilor de credinţă creştin-ortodoxă.
În acest fel educaţia religioasă primită în familie, dar mai ales la şcoală, este pusă în practică în mod concret şi corect în sfânta biserică. Numai aşa, copiii pot creşte spiritual şi moral sănătos, într-o lume în care se pune tot mai mult accentul pe libertate, înţeleasă mai degrabă ca libertinaj decât ca mijloc de exprimare a convingerilor personale.
Iată de ce menţinerea orei de religie în şcoală şi, deci, înscrierea copiilor pentru participarea la această disciplină este o cale de mărturisire a dreptei credinţe pe care neamul românesc a avut-o dintotdeauna, o datorie a noastră ca popor dreptmaritor, un mijloc de a ne creşte copiii sănătos din punct de vedere moral (nu etic) şi spiritual.
[nggallery id=5]

Bucuria Crăciunului vestită prin glasul celor mici!

 

În dimineaţa zilei de 17 decembrie 2014, cu sufletele încărcate de emoţie, elevii clasei a III-a de la Şcoala Nr.40, însoţiţi de doamna învăţătoare Ioana Dumitraşcu, au venit la biserică pentru a ne colinda. În jurul bradului frumos împodobit, cu glasuri cristaline şi inimi vesele, aceştia au susţinut un miniconcert de colinde tradiţionale, spre bucuria credincioşilor prezenţi în biserică la acel moment. La final, osteneala celor mici a fost răsplătită cu dulciuri şi cu felicitări din partea credincioşilor.
Ca o măturisire a dreptei credinţe şi a iubirii faţă de Mântuirorul Hristos, mai multe clase de elevi şi preşcolari însoţiţi de doamnele învăţătoare şi educatoare, dar şi de doamna profesoară de religie, au venit în sfânta biserică pentru a fi împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, ceea ce a adus o mare bucurie atât lor, căt şi slujitorilor bisercii.
Totodată, parohia noastră a venit în sprijinul unor copii provenind din familii cu posibilităţi financiare reduse. În acest sens, 17 copii, însoţiţi de părinţi sau bunici au primit pachete cu daruri constând în alimente de strictă necesitate şi dulciuri, ceea  ce a făcut ca sărbătoarea Naşterii Domnului Hristos să fie primită cu mai multă bucurie şi de către aceştia.
Ne dorim să continuăm şi să intensificăm astfel de acţiuni caritabile, pentru că misiunea Bisericii în societatea contemporană nu înseamnă doar propovăduirea Cuvântului Evangheliei, ci şi manifestarea acestuia prin fapte concrete de iubire faţă de semeni.
[nggallery id=4]