„O poveste de Crăciun”

 

Joi, 17 decembrie 2015, în biserica Sf. Gheorghe – Andronache, a avut loc un miniconcert de colinde și prezentarea unei scenete, în colaborare cu Școala Gimnazială nr. 40.
Întrucât  mai sunt puține zile până la sărbătoarea Nașterii Domnului, elevii clasei a IV-a A, coordonați de doamna Ioana Dumitrașcu, profesor pentru învățământul primar, au devenit pentru scurt timp vestitori și mărturisitori ai iubirii lui Dumnezeu revărsată peste creația sa, prin trimiterea în lume a Fiului Său.
Astfel, copiii au interpretat colinde, au recitat poezii și au pus în scenă „O poveste de Crăciun”, adaptare după opera omnimă a lui Charles Dickens, reușind să-i emoționeze și să-i bucure pe părinții și enoriașii prezenți în număr mare la eveniment.
Preoții slujitori, Nicolae Dumitrașcu și Ioan Pantilimonescu, au apreciat entuziasmul și talentul celor mici, subliniind importanța colaborării dintre parohie și școală și coeziunea dintre părinți și biserică, prilejuită de această acțiune.
La final, copiii au fost răsplătiți cu dulciuri.

[nggallery id=17]

Lasă un răspuns