Recomandări de lectură

“Mari duhovnici români despre rugăciune: arhim. Cleopa Ilie, arhim. Teofil Părăian, arhim. Arsenie Papacioc, arhim. Mina Dobzeu, arhim. Sofian Boghiu, arhim. Arsenie Boca”

„Când îți aduci aminte de Dumnezeu, înmulțește rugăciunea, ca atunci când îl vei uita, Domnul să-și aducă aminte de tine” (arhim. Teofil Părăian)

„Sfânta Liturghie este mai presus decât toată rugăciunea și lauda și se cade a ne îngriji de lucrarea aceasta dumnezeiască, căci pentru ea este toată rugăciunea ce se face în Biserică și aceasta este slujba care se face de cele mai multe ori în zilele vieții noastre” (arhim. Cleopa Ilie după Sfântul Simeon al Tesalonicului)

„Ce trebuie să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciunile noastre? … Să-I cerem sănătate trupească și sufletească, să cerem luminarea minții și înțelepciune, pentru a nu greși calea către Dumnezeu, să-I cerem bunătate sufletească și smerenia inimii, să-I cerem dreaptă socoteală în tot ce facem și convingerea că atunci când vom muri, vom da seamă înaintea Judecății lui Dumnezeu de felul cum ne rânduim viața pe pământ. Să cerem râvnă pentru citirea Sfintelor Scripturi, înțelegerea lor și împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să-I cerem lui Dumnezeu ceea ce vine din El și ceea ce El și numai El ne poate da. ” (arhim. Sofian Boghiu)

 

Lasă un răspuns